Periculos

Bărbat accidentat de o mașină în timp ce se afla întins pe carosabil

Un incident mai puțin obișnuit l-a avut protagonist pe un bărbat de 35 de ani, din comuna Slatina, care a fost la un pas de o nenorocire, după ce, în timp ce se afla întins pe carosabil, a fost acroșat de un autoturism.
Accidentul rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 18.00, pe strada 22 Decembrie din municipiul Suceava. În timp ce se deplasa dinspre Suceava spre comuna Adâncata la volanul unui autoturism Dacia Logan, un bărbat de 61 de ani, din municipiul Dorohoi, a observat la un moment dat un bărbat întins pe partea carosabilă. Șoferul a reușit să vireze brusc spre stânga, însă nu a reușit să-l evite pe cel afla pe asfalt, acroșându-l cu partea dreaptă din față a mașinii.
În urma impactului, pietonul aflat pe asfalt a fost ușor rănit, fiind preluat și transportat la Spitalul Județean Suceava de un echipaj al ambulanței.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, și i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pietonul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest și i s-au recoltat doar probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control