Măsură

Banii pentru modernizarea centrului de la Păltinoasa, redirecționați la drumuri



Unul dintre proiectele înscrise pe ordinea de zi din ședința Consiliului Județean de săptămâna viitoare vizează schimbarea destinației sumei de 28 de miliarde de lei vechi provenite dintr-un credit pe care instituția l-a contractat în urmă cu doi ani de zile. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a declarat, marți, că banii erau prevăzuți pentru reabilitarea Centrului de Asistență Socială din comuna Păltinoasa și vor fi redirecționați pentru refacerea drumurilor județene afectate de inundațiile de anul trecut, în special a drumului Argel -Modovița. El a spus că pentru repararea drumurilor finanțarea trebuia asigurată prin Fondul European de Solidaritate, însă banii din acest Fond întârzie să apară. Cele 28 de miliarde de lei vechi provin din împrumutul de 500 de miliarde luat de Consiliul Județean Suceava în urmă cu doi ani.



Recomandări

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Deputatul Emanuel Ungureanu anunță că a fost lansat Ghidul solicitantului pentru accesarea banilor europeni necesari reconstrucției orașului Broșteni

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței