Rădăuți

Bandă de jefuitori de magazine, anihilată de polițiști

După o perioadă de aproape două luni de investigații complexe, polițiștii rădăuțeni au reușit să “spargă” o rețea de jefuitori de magazine, rețea compusă din cinci tineri cu vârste între 13 și 18 ani, cu mențiunea că liderul grupului are 24 de ani și este administratorul unui fast-food din municipiu. Punctul culminant al acțiunii polițiștilor a fost atins în noaptea de luni spre marți, când un echipaj de la Poliția Municipiului i-a surprins în flagrant pe doi tineri, M. Prinț de 13 ani și M. Mihai de 15 ani, în timp ce intenționau să spargă un magazin din localitate. Cercetările lucrătorilor de poliție au dus la identificarea unui grup, din care făceau parte și cei doi, grup care a “operat” și în cazul a cinci furturi la Rădăuți și două la Dornești, furturi care figurau până acum cu autori necunoscuți. La probarea celor șapte furturi din societăți comerciale, cu un prejudiciu total de 20.000 RON, a fost dovedită și implicarea lui Ciprian Gherman, în vârstă de 24 de ani, cel care se ocupa de transportul autorilor la jafuri, de preluarea și valorificarea bunurilor prin firma sa dar și în alte localități, cu ajutorul unui autoturism marca Volkswagen Golf III care era radiat din circulație. Autorii jafurilor sunt Robert L., de 14 ani, Adrian B., de 14 ani, Prinț M., de 13 ani, Marcel M., de 15 ani și Florin Ștefan Bobu, de 18 ani. Potrivit Poliției Municipiului Rădăuți, în cazul lui Ciprian Gherman s-a dispus reținerea pe bază de ordonanță la IPJ Suceava pentru asociere în vederea comiterii de infracțiuni, instigare și complicitate la furt calificat, situație identică și în cazul lui Florin Ștefan Bobu pentru furt calificat, urmând ca în cursul zilei de astăzi cei doi să fie prezentați în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Șase adolescenți care au contribuit la prinderea unui individ care a tâlhărit o femeie de 80 de ani, premiați de polițiști

„Școala de Gangsteri”, cel de-al patrulea roman semnat de Constantin Severin va fi lansat vineri, la Muzeul Național al Bucovinei