Reabilitare DN 17

Băișanu susține că eforturile lui Onofrei au fost zădarnice

Reabilitare DN 17: Băișanu susține că eforturile lui Onofrei au fost zădarnice
Reabilitare DN 17: Băișanu susține că eforturile lui Onofrei au fost zădarnice

Prefectul județului Suceava, Alexandru Băișanu, consideră că demersurile predecesorului său, Orest Onofrei, pentru a urgenta lucrările de reabilitare a DN 17 pe porțiunea Suceava – limita județului cu Bistrița Năsăud au fost zădarnice. Băișanu a subliniat că toate discuțiile pe care Orest Onofrei le-a purtat cu reprezentanții constructorilor în vederea rezolvării problemelor provocate de întârzierea lucrărilor au rămas fără nici un rezultat. Prefectul a precizat că, din informațiile pe care le are, pe șantierele deschise pe DN 17 se lucrează aproximativ o oră pe zi și traficul rutier se desfășoară în condiții extrem de grele. „Aceasta deoarece marea majoritate a firmelor de transport și-au intensificat activitatea, dar și pentru că au început să vină foarte mulți turiști sau pentru că majoritatea celor plecați în străinătate la muncă se vor întoarce acasă. Vom avea un trafic infernal, iar acest lucru este cauzat și de faptul că lucrările la DN 17 nu sunt finalizate și mai mult, drumul este obturat pe mai multe tronsoane”, a declarat Alexandru Băișanu. Prefectul a precizat că va solicita polițiștilor rutieri să ia măsuri în vederea decongestionării traficului. De asemenea, el a precizat că zilele următoare se va afla la Guvern în vederea găsirii unor soluții pentru urgentarea lucrărilor de reabilitare, în condițiile în care termenul inițial de finalizare a lor a fost depășit. Băișanu a spus că este anormal ca o investiție, care a început în urmă cu mai mult de trei ani și care a dispus de finanțarea necesară, să nu fie finalizată nici în acest moment. Reamintim că în cursul lunii martie, fostul prefect Orest Onofrei a precizat că lucrările de modernizare a DN 17 pe porțiunea Suceava – Poiana Stampei ar putea fi finalizate în proporție de 90% până în cursul lunii august 2008.

Recomandări

Guvernul declanșează exproprierile pentru centura Gura Humorului, cu despăgubiri de peste 5,5 milioane de lei

Virgiliu Vlăescu susține că actualul Guvern nu a avut în vedere interesele sucevenilor atunci când a decis construcția unui drum expres de la Suceava la Siret și nu a unei autostrăzi

Autoritățile locale vor un pod pietonal în zona podului rutier de pe DN 2E, între Vicovu de Sus și Vicovu de Jos, care a fost demolat

Toate drumurile din județul Suceava sunt deschise circulației rutiere. Drumarii, Poliția și ISU Suceava acționează în permanență pentru menținerea viabilității drumurilor