Inițiativă

Băișanu propune ca primarii și consilierii să aibă doar două mandate succesive

Președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu
Președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu

Președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, își dorește ca aleșii locali să nu poată avea mai mult de două mandate succesive. Alexandru Băișanu a depus o inițiativă legislativă prin care, dacă va fi aprobată, aleșii locali, primarii, președinții de consilii județene și consilierii comunali, orășenești, municipali și județeni nu vor putea ocupa aceste funcții mai mult de două mandate succesive. „Această propunere legislativă vine în întâmpinarea nevoii de a asigura un cadru propice evoluției firești a statului de drept, a administrației publice locale și a democrației românești”, a declarat deputatul ALDE, care a adăugat că „în mod firesc apare nevoia de a crea un cadru legislativ care să limiteze numărul de mandate ale aleșilor locali cu scopul de primenire permanentă a celor care trebuie să-și asume conducerea unităților administrativ-teritoriale”.
Alexandru Băișanu consideră că nivelul performant de competență poate fi atins în două mandate consecutive. „Consider că principiile care stau la baza limitării numărului de mandate consecutive pentru cea mai înaltă funcție în stat, președintele României, pot fi referința fundamentală și în cazul aleșilor locali”, mai spune Alexandru Băișanu în expunerea de motive atașată la propunerea legislativă. De precizat că această inițiativă nu face referire la deputați sau senatori.

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

USR Suceava face un apel ferm pentru eliminarea păcănelelor din localitățile județului și solicită primarilor și consiliilor locale să scoată „industria dependenței” din comunități

Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare
Deputatul USR Suceava, Emanuel Ungureanu, și președintele Organizației Județene Suceava a USR și primar al orașului Milișăuți, Vasile Cărare

Alexandru Băișanu propune „Legea Mario”, prin care vrea reducerea vârstei pentru răspunderea penală de la 14 la 12 ani pentru infracțiunea de omor