Propunere

Băișanu îi invită pe PSD-iști să iasă din degringoladă și să facă opoziție

Propunere: Băișanu îi invită pe PSD-iști să iasă din degringoladă și să facă opoziție
Propunere: Băișanu îi invită pe PSD-iști să iasă din degringoladă și să facă opoziție

Președintele Organizației Județene Suceava a PNL Alexandru Băișanu a făcut un apel la partidele care nu se află la guvernare să „iasă din amorțeală” și să facă o opoziție mult mai puternică. Băișanu a spus că membrii partidelor din opoziție ar trebui să renunțe la toate relațiile și la „micile interese” pe care le au, într-un fel sau altul, cu reprezentanții puterii. Apelul lui Alexandru Băișanu la o opoziție mai puternică a fost făcut în special către membrii PSD Suceava. „Am constatat că la nivel local PSD nu mai există. Iar la nivel central se vede clar că PSD este în degringoladă. Iar noi, cei din PNL, vrem să existe o opoziție puternică, pentru a pune presiune pe actualii guvernanți”, a declarat liderul PNL Suceava.
Băișanu a precizat că regruparea forțelor de opoziție este necesară în special în Consiliul Județean și în Consiliul Local Suceava, acolo unde PD-L deține o majoritate confortabilă. „În Consiliul Local nu mai există nici o voce care să se ridice împotriva celor de la putere. PD-L are majoritatea voturilor și nimeni nu le poate face nimic”, a spus Băișanu.

Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Biserica penticostală „Maranata” din Rădăuți va construi un liceu și o școală gimnazială în acest municipiu

PSD a revenit după o lună la ședințele coaliției, cu Gheorghe Șoldan în delegație, și a susținut continuarea proiectelor pentru dezvoltarea localităților