Examen

Bacalaureatul de toamnă continuă cu probele de competențe digitale și limbă străină

Bacalaureatul de toamnă continuă cu probele de competențe digitale și limbă străină
Bacalaureatul de toamnă continuă cu probele de competențe digitale și limbă străină

Probele scrise ale examenului de bacalaureat s-au desfășurat în decursul săptămânii trecute, a doua săptămână a bacului de toamnă aducând trei probe de evaluare a competențelor. Proba orală la limba română (de evaluare a competențelor la limba română, așa cum este oficial denumită) s-a încheiat luni, iar ieri și astăzi este programată proba de competențe digitale, în cadrul căreia vor fi evaluați 180 de elevi.
Pe 30 și 31 august are loc proba orală într-o limbă de circulație internațională, testare la care sunt înscriși 193 de candidați (limba engleză – 168, limba franceză – 24, limba germană – 1).
Probele de evaluare a competențelor nu se apreciază prin note, elevii obținând calificative. Susținerea acestor probe practice este obligatorie pentru promovarea bacalaureatului, indiferent de calificativul primit.
Afișarea rezultatelor (până la ora 16.00) și depunerea contestațiilor (orele 16:00-20:00) au loc în data de 1 septembrie, iar rezolvarea contestațiilor este programată în perioada 2-5 septembrie.
Pe 6 septembrie se vor afișa rezultatele finale.
Reamintim că în cadrul primei sesiuni a bacului din acest an peste 73% dintre elevii suceveni au obținut note de trecere, rezultatele absolvenților de liceu din acest an fiind mai bune decât cele înregistrate în 2016, când promovabilitatea a fost în jurul valorii de 71%. Cât privește mediile elevilor suceveni care au susținut examenul maturității în vară, cele mai multe se situează între 8 și 8,99, respectiv 7-7,99.
Un singur elev a fost notat cu 10 pe linie – Alex Andrei Voloșen, de la Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.

Recomandări

Elevi de la Liceul Filadelfia și de la colegiile „Hurmuzachi” și „Petru Rareș”, laureați cu Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Germană Modernă

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Participă circa 250 de elevi și profesori

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei
Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei