Avocat: DNA spune că Udrea trebuie să fie în arest pentru că a fost în guvernul care a tăiat salarii

Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, a declarat, joi, că procurorii DNA au justificat prelungirea arestului preventiv pentru fostul ministru al Dezvoltării prin faptul că aceasta a făcut parte dintr-un guvern care a tăiat pensiile și salariile, informează Mediafax.Afirmația a fost făcută de Striblea la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), după terminarea ședinței de judecată în care Elena Udrea a contestat prelungirea arestului preventiv în dosarul „Gala Bute”.”Procurorii au afirmat că doamna Elena Udrea trebuie să stea în arest pentru că a făcut parte dintr-un guvern care a tăiat pensiile și salariile, lucru pe care noi l-am combătut ca nefiind o chestiune juridică. Toată încheierea fondului cuprinde o motivare care poate fi folosită la orice caz de corupție. Judecătorul nu poate discuta despre fondul cauzei, ci despre măsura preventivă și nu poate folosi termeni radicali, că s-au săvârșit infracțiuni. Are obligație de rezervă, în sensul că trebuie să folosească exprimări de genul ’sunt presupuse a fi săvârșite infracțiuni’. Pe de altă parte, motivarea pe care a folosit-o judecătorul fondului, cu schimbarea numelui Udrea, poate fi folosită la orice caz de corupție din lumea asta”, a spus Marius Striblea.

Recomandări

Un tânăr care a furat o mașină și a provocat tamponări în lanț, judecat și pentru evadare din custodia polițiștilor

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar