Rădăuți

Avansări la Poliția de Frontieră Suceava

Rădăuți: Avansări la Poliția de Frontieră Suceava
Rădăuți: Avansări la Poliția de Frontieră Suceava

Cu ocazia Zilei Naționale a României, polițiștii de frontieră suceveni au organizat o serie de festivități, ca în fiecare an cinstindu-și înaintașii. La troița din fața sediului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava din municipiul Rădăuți au fost depuse coroane de flori. Purtătorul de cuvânt de la IJPF Suceava, comisar Ilie Poroch-Serițan, a declarat că pentru merite excepționale în activitatea profesională, prin ordin al ministrului administrației și internelor, au fost avansați la gradul profesional următor doi ofițeri, iar prin dispoziția șefului IJPF Suceava patru agenți de poliție de frontieră. La încheierea festivităților, veteranii de război din municipiul Rădăuți au fost invitați la sediul IJPF Suceava, unde în semn de recunoștință, li s-a oferit un pahar de șampanie, a mai arătat comisarul Ilie Poroch-Serițan.

Recomandări

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Poliția a încheiat acțiunea ”Bukovina Gate – Poarta de Nord” cu o razie cu mari desfășurări de forțe, sâmbătă noapte

Șoldan a solicitat, în prezența șefului Poliției de Frontieră și al Inspectoratului Teritorial din Sighet, mutarea sediului acestei instituții din Maramureș în Suceava

Gheorghe Șoldan vrea ca la Rădăuți să funcționeze Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava
Gheorghe Șoldan vrea ca la Rădăuți să funcționeze Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava

A fost inaugurat sediul modernizat al Serviciului Poliției de Frontieră Suceava. Clădirea are o istorie de 139 de ani