Anul trecut

Autorii a 29 de fapte de violență și mare violență, trimiși în judecată de procurorii criminaliști

Pe parcursul anului trecut s-au finalizat 29 de dosare privind fapte de omor ori tentative de omor
Pe parcursul anului trecut s-au finalizat 29 de dosare privind fapte de omor ori tentative de omor

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au finalizat cu rechizitorii, pe parcursul anului trecut, 29 de dosare privind fapte de violență și de mare violență, adică fapte de omor ori tentative de omor. Mai mult, ultimul an a fost marcat de mai multe fapte cu totul ieșite din comun, care au îngrozit opinia publică. Este vorba de fapte de omor comise de copii asupra părinților, dar și de două agresiuni deosebit de grave comise asupra unor polițiști, una dintre acestea sfârșită tragic.
– Multă violență în familie: șase fapte de omor și două de tentativă de omor
Din datele puse la dispoziție cotidianului nostru de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava rezultă că au fost finalizate cu rechizitorii, prin care autorii au fost trimiși în judecată, 10 fapte de omor, 11 de tentativă de omor, șase de violență în familie raportată la infracțiunea de omor și două de violență în familie raportată la tentativă de omor.
Ultimele fapte sunt cele de care aminteam mai sus, de violență între membri ai aceleiași familii.
Situația statistică este apropiată de cea din anul 2016, când au fost finalizate, cu rechizitorii de trimitere în judecată, 11 dosare de omor, 10 de tentativă de omor, șapte de violență în familie raportată la infracțiunea de omor și patru de violență în familie raportată la tentativă de omor.
– Fapte care au îngrozit opinia publică
În anul 2017, procurorii criminaliști și polițiștii judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale au avut de instrumentat cazuri extrem de delicate. Amintim de tristul caz din luna noiembrie a anului trecut, de la Fălticeni, când un valutist din localitate, în vârstă de 58 de ani, a fost ucis cu multiple lovituri de cuțit, indiciile de anchetă ducând spre fiica bărbatului, în vârstă de 17 ani, cu probleme psihice. Acest dosar se află încă în lucru pe masa procurorilor.
În decembrie 2017 a urmat o altă grozăvie, la Rădăuți, unde o femeie în vârstă de 68 de ani a fost ucisă în bătaie de propriul fiu. Autorul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava în urmă cu puțin timp.
Alte infracțiuni de violență în familie raportată la infracțiunea de omor au fost comise de concubini sau soți asupra consoartelor. Marea majoritate a faptelor au avut în prim plan consumul excesiv de alcool, în unele cazuri sălbăticia cu care au acționat autorii fiind una extremă.
Faptele de ultraj asupra polițiștilor au ajuns la violență extremă
Anul 2017 a adus, din păcate, și fapte de violență extremă comise asupra polițiștilor. După ce în ultimii ani faptele de ultraj comise asupra oamenilor legii au fost în creștere, anul trecut s-a ajuns la omor și tentativă de omor asupra unor polițiști.
Fără a intra în prea multe detalii, pe 20 iulie 2017, pe peronul Gării Burdujeni, polițistul Sorin Vezeteu a fost ucis cu peste 40 de lovituri de cuțit de Ioan Beșa, în vârstă de 23 de ani, un individ care a declarat ulterior în nenumărate rânduri că a vrut doar să omoare un polițist, după ce a fost închis în Spania.
Ioan Beșa a fost trimis în judecată de procurori, însă nu a mai apucat să fie judecat. El s-a spânzurat în Penitenciarul Botoșani, la finele lunii septembrie a anului trecut.
La un pas de moarte a fost și un polițist de la Serviciul de Acțiuni Speciale, Dan Ciprian Sfichi, lovit cu o violență extremă cu sabia în cap, pe 5 decembrie 2017, în timpul unei percheziții dispuse de procurorii DIICOT la locuința lui Alexandru Huțuleac, din Rădăuți, anchetat pentru trafic de droguri.
Polițistul s-a aflat în stare extrem de gravă, fiind încă în recuperare. Acest dosar este în lucru la procurorii de la DIICOT Suceava, Alexandru Huțuleac aflându-se în arest preventiv.

Recomandări

”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei