Au fost deblocate licitațiile pentru noi contracte privind cabinetele veterinare din județ

Directorul Direcției Sanitar Veterinare Suceava, doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc
Directorul Direcției Sanitar Veterinare Suceava, doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc

După o perioadă de câteva luni de zile de blocaj, cauzat în principal de lipsa bugetului de la nivel național, Direcția Sanitar Veterinară Suceava a putut scoate la licitație contractele de concesiune privind cabinetele de medicină veterinară de liberă practică din județ.

Situația a fost una delicată, cu zeci de cabinete care nu mai aveau contracte valabile, cele vechi expirând, iar licitațiile noi lăsându-se așteptate.

Asta a însemnat, cel puțin teoretic, că zeci de comune au rămas fără medic veterinar, pentru urgențe și acțiuni obligatorii. Totuși, în practică, majoritatea medicilor au asigurat în continuare intervențiile urgente.

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul instituției, a informat că 46 de licitații sunt demarate, cu oferte în curs de evaluare. În cazul acestor 46 de licitații în curs, se estimează că în prima decadă din iulie se va face și atribuirea, pentru următorii patru ani de zile.

Pentru alte 21 de cabinete, urmează a se demara procedura de licitație, de săptămână viitoare.

Restul de cabinete veterinare din județ, din totalul de 99, au contracte în vigoare, fără ca activitatea să fi fost afectată.

”Țin să le mulțumesc colegilor, medici veterinari de liberă practică, care au înțeles situația și au continuat să facă acțiunile obligatorii, având în vedere contextul epidemiologic dificil din această perioadă. A fost o situație neplăcută, dar acum lucrurile se îndreaptă spre făgașul normal”, a declarat doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc.

El a amintit că în această perioadă evoluează, în țară sau în țări vecine, focare de pestă a micilor rumegătoare, de variolă la ovine și caprine, plus cazurile destul de dese și recente de pestă porcină africană sau rabie, care au apărut inclusiv în județe vecine Sucevei.

Recomandări

Drepturi financiare mari, câștigate în instanță de medicii de liberă practică, contra Statului Român: ”Cer public demisia directorului ANSVSA”

75 de cabinete veterinare din județ, din totalul de 99, afectate grav de amânarea licitațiilor pentru noi contracte

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin