Au fost aleși cei 11 decani ai facultăților din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava

Procedura de selecție a decanilor celor 11 facultăți din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” a fost încheiată, fiind înaintate deja listele cu numele celor aleși să conducă în perioada următorilor ani. Propunerile pentru aceste funcții au venit din cadrul facultăților, iar numele celor aleși să conducă au fost desemnate în urma audierilor care au avut loc în cadrul comisiilor formate din rector și prorectori ai USV.
Astfel, fără a reaminti gradele profesorale ale celor aleși, Facultatea de Drept și Științe Administrative o va avea decan pe Cezara Camelia Ignătescu, în timp ce Facultatea de Educație Fizică și Sport îl va avea decan pe Florin Leuciuc. Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri o va avea decan pe Carmen Eugenia Năstase, iar la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor decan va fi Laurențiu Dan Milici. În urma audierii celor trei candidați pentru conducerea Facultății de Inginerie Alimentară, decan a fost desemnat Mircea – Adrian Oroian, în timp ce la Facultatea de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică funcția va fi deținută de Ilie Muscă. Florin Pintescu va fi decanul Facultății de Istorie și Geografie, Daniela Viorica Petroșel va conduce Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, iar decan al Facultății de Medicină și Științe Biologice va fi Mihai Covașă. Facultatea de Silvicultură va fi condusă în următorii ani de către Ciprian Palaghianu, iar Facultatea de Științe ale Educației de către Aurora – Adina Colomeischi. Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava este condusă, începând din data de 6 martie, de către noul rector, Mihai Dimian.
Radu Lupașcu

Recomandări

Arthur Constantin Bărboi din Câmpulung este șef de promoție la Facultatea de Istorie a Universității București

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

Echipa Suceava 2 a Universității „Ștefan cel Mare” a ocupat primul loc pe podiumul Concursului Studențesc Hard&Soft

Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur