Arestul poliției județene, golit din cauza coronavirusului

Arestul poliției județene, închis din cauza coronavirusului

Numărul de cazuri de infectați cu coronavirus crește de la zi la zi și printre polițiștii suceveni, vestea bună fiind totuși că cei mai mulți dintre ei au forme ușoare, unii fiind chiar asimptomatici. O problemă mai delicată este legată de arestul de la subsolul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, singurul din județul Suceava.
Unul dintre polițiști, cu funcție de șef, a fost confirmat ca fiind infectat cu Covid-19, iar restul colegilor care au intrat în contact cu el sunt izolați la domiciliu. Toți cei care se aflau în regim de detenție aici au fost mutați în arestul preventiv de la poliția din Botoșani. Arestul de la Suceava a fost dezinfectat și va urmează a fi funcțional doar pentru eventuale noi arestări, însă doar pentru municipiul Suceava și celelalte comune carantinate. Restul celor arestați preventiv vor ajunge fie la Botoșani, fie la Neamț. În această perioadă, se poate observa lesne că nu s-au luat măsuri de arestare preventivă decât în situațiile foarte grave, astfel că și numărul de persoane de după gratii este mai mic decât în mod normal. Cei care sunt arestați preventiv de mult timp sunt oricum în Penitenciarul Botoșani.

Recomandări

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Doi frați care au bătut rău un om pe stradă, arestați după ce, aflați sub control judiciar, s-au bătut și între ei