Se fură mult

Aproape o mie de furturi în județul Suceava, în doar trei luni de zile



173 dintre furturi au fost din locuințe
173 dintre furturi au fost din locuințe

O analiză a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava cu privire la evoluția infracționalității în trimestrul III al anului în curs arată că numărul de fapte de furt se menține la cote ridicate, deși totuși, față de anul trecut, se înregistrează o ușoară scădere. Astfel, în doar trei luni de zile, de la 1 iulie și până la finele lunii septembrie, în județ au fost înregistrate 926 de furturi, în scădere cu 42 de fapte față de aceeași perioadă a anului trecut. Din aceste cifre rezultă o medie de 10 infracțiuni de furt sesizate în fiecare zi.
În raportul prezentat acum două zile de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Suceava în cadrul Consiliului Județean Suceava se arată că în ciuda măsurilor întreprinse de poliție se constată un număr mare de furturi.
Din totalul faptelor de furt sesizate, 173 au fost din locuințe, 89 furturi din curți și anexe gospodărești, 79 din societăți comerciale. Alte 56 de furturi au fost din genți și buzunare, 70 din autovehicule, iar alte 22 au fost fapte de furt de mașini.
În analiza polițiștilor se arată că multe furturi din locuințe au avut loc pe fondul neglijenței victimelor ori prin împrietenirea autorilor cu victima. În privința furturilor din mașini, se remarcă faptul că majoritatea s-au comis pe fondul neglijenței proprietarilor, care nu și-au asigurat autovehiculele ori au lăsat bunuri de valoare în interior, la vedere.
În raportul ATOP Suceava se arată că pentru întărirea sistemului de ordine publică, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, se recomandă identificarea operativă a factorilor de risc la adresa ordinii și liniștii publice printr-o cooperare eficientă cu toate structurile competente, folosirea rațională a efectivelor, identificarea și destructurarea grupurilor infracționale și a persoanelor fără ocupație.
ATOP a subliniat și necesitatea responsabilizării factorilor din sfera publică sau privată, pentru asigurarea bunurilor și valorilor, și la acest capitol fiind foarte multe deficiențe.
Cazul particular de la Șcheia, unde furturile s-au redus drastic
Cazul particular de la Șcheia, unde numărul de fapte de furt a fost redus drastic în urma suplimentării numărului de polițiști în această localitate, a demonstrat că fenomenul poate fi combătut și chiar stopat. Problema este că Poliția și Jandarmeria au deficit mare de personal, astfel că suplimentările de efective se pot face doar pe anumite perioade de timp și doar în anumite zone.



Recomandări

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”