Gestionarea problemei câinilor fără stăpân – care de ani de zile stârnește discuții aprinse atât în rândul celor care se opun capturării lor de pe stradă, cât și din tabăra opusă, cei nemulțumiți de prezența lor în oraș, se dovedește a fi o necesitate, mai ales acum, în contextul nedoritului incident al bătrânei de 79 de ani care a suferit mușcături groaznice, fiind atacată de o cățea cu pui.
„Noi luăm măsuri și avem o luptă permanentă cu activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân. Doar în cursul anului 2016 au fost capturați 1845 de câini. 11 câini au fost revendicați de cetățeni, 525 de câini au fost adoptați – majoritatea în Germania, 1396 de câini au decedat din motive medicale sau au fost eutanasiați. Astăzi mai avem în adăpost 688 de câini”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, în darea de seamă privind această activitate.
Edilul sucevean a spus că în această privință sunt probleme cu un adăpost ilegal făcut în lunca Sucevei, unde se aduc câini și din alte localități.
„Primăria nu a dat nici un fel de autorizație pentru așa ceva. Suntem în procese cu doamna respectivă, să desființăm acel adăpost”, a adăugat Lungu, care, în alte ocazii, a menționat respectiva locația ca sursă de câini vagabonzi pe străzile municipiului.
Fonduri mai mari pentru gestionarea câinilor din adăpost
Șeful municipalității sucevene a prezentat și cheltuielile totale făcute anul trecut pentru gestionarea problemei câinilor vagabonzi – 513.930 de lei.
Cum foarte mulți suceveni s-au arătat contra omorârii câinilor vagabonzi – soluție adoptată de majoritatea statelor occidentale, dar au spus că nu îi vor nici pe stradă, pentru siguranța lor și a celor dragi, pentru gestionarea acestora se alocă anual fonduri din taxele și impozitele încasate de la populație, costurile de întreținere a unui număr atât de mare de animale fiind semnificative.
„Pentru 2017 bugetul propus este mai mare, 766.200 de lei. Din acești bani, 50.000 de lei sunt prinși pentru campanii de sterilizare a câinilor. Mergem în continuare și pe astfel de acțiuni, în paralel cu acțiunea de prindere a câinilor de pe străzi”, a menționat primarul Ion Lungu.
Costurile de gestionare a câinilor din adăpost sunt suportate parțial de o fundație de protecție a animalelor, finanțată din Germania, care contribuie cu hrană, medicamente dar și personal care se ocupă de îngrijirea, deloc ușoară, a miilor de câini care sunt adunați de pe străzi și sunt aduși acolo.






