Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) autorizează la plată, începând cu data de 16 octombrie 2010, avansul către fermierii care au depus cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafață – SAPS 2010, a anunțat miercuri instituția.
De avans beneficiază fermierii la care controalele s-au finalizat și îndeplinesc cumulativ condițiile impuse de regulamentele europene și legislația românească.
Conform prevederilor regulamentelor comunitare, plata pe suprafață se poate acorda începând cu data de 1 decembrie, însă pentru acest an, conform Deciziei Comisiei Europene, plata se poate autoriza începând cu 16 octombrie.
„Pentru anul 2010, cuantumul alocat plăților directe unice pe suprafață este de 80,36 euro/hectar, avansul fiind de 37,85 euro/hectar, reprezentând 46% din suma aprobată a se acorda beneficiarilor schemei de plată unică pe suprafață finanțată din FEGA”, se arată în comunicatul APIA.
Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, subvențiile pe suprafață aferente acestui an ar urma să crească la 130 de euro la hectar, cu 11% mai mult față de sprijinul de 117 euro acordat pentru anul trecut
Plățile sunt efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2010, BCE a stabilit un curs de 4,2718 lei.
În cadrul campaniei SAPS 2010, România beneficiază de o alocație financiară de 700.244.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).