Președintele interimar Crin Antonescu a declarat, duminică seară, după închiderea urnelor, că cetățenii români, „într-o majoritate indiscutabilă”, au răspuns chemării la referendum, în ciuda biocotului PDL, al lui Traian Băsescu, dar și al maghiarilor.
„Astăzi a fost o zi mare, pentru că cetățenii români cu drept de vot au vorbit puternic, răspicat, așa cum vorbesc națiunile care au cu adevărat vocația democrației”, a declarat Crin Antonescu, la Palatul Cotroceni.
„Nu cunoaștem deocamdată rezultatele finale și ofciale ale acestui referendum, știm însă cu siguranță câteva lucruri care mă determină și mă îndreptățesc să spun ceea ce am afirmat adineauri. Într-o situație în care acest referendum a fost boicotat de către PDL și de către însuși președintele suspendat Traian Băsescu, pe de o parte, de către UDMR și marea parte a cetățenilor de origine maghiară ai României, în condițiile unei zile caniculare, la mijlocul verii, într-o perioadă de concedii, cetățenii români, într-o majoritate indiscutabilă, pe care o cunoaștem toți, o majoritate reală, au răspuns chemării la referendum, au răspuns într-un mod extraordinar prin amploarea, intensitatea și corectitudinea comportării lor”, a spus Antonescu.
El a menționat că rezultatele nu sunt definitiv cunoscute, dar ceea ce s-a putut vedea de către toți este că „a fost un cetățean român conștient de drepturile și obligațiile sale, hotărât să spună prezent la întâlnirea cu un mare moment din destinul acestei țări”.
Crin Antonescu a precizat că nu este niciun dubiu asupra faptului că România a dovedit că este o țară democratică.
Antonescu a mulțumit oamenilor care au făcut efortul de a se prezenta la referendum și autorităților, care au asigurat desfășurarea normală a referendumului.