ANOSR: Finanțarea universităților trebuie să se facă și după „anumiți indicatori calitativi de performanță”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a cerut Ministerului Educației adoptarea unei metodologii de finanțare a universităților pentru acest an, care să prevadă alocarea de fonduri pentru acest tip de instituții și în funcție de „anumiți indicatori calitativi de performanță”, se spune într-un comunicat remis joi MEDIAFAX. ANOSR vrea ca universitățile să fie finanțate ținându-se cont de criterii ca: „numărul de cadre didactice, tineret (de până în 35 de ani), activitățile de cercetare ale studenților, numărul de studenți străini, numărul de studenți și de cadre didactice care au participat în programe de mobilități, numărul de parteneriate internaționale, contribuția universității la fondul de burse, numărul de locuri de cazare, capacitatea de a integra și susține studenți proveniți din medii defavorizate, transparența de care dă dovadă universitatea prin calitatea și conținutul informațiilor furnizate prin intermediul propriilorsite-uri”.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Clara Avram, șefă de promoție la Cluj, la Comunicare și Relații Publice: „Dau 100% în tot ceea ce fac”

Foști absolvenți antreprenori și studenți inovatori, reuniți la USV Alumni Entrepreneur Conference

Alexandra Munteanu, Tudor Andronic, Ovidiu Ghiuță, Ruxandra Mihalachi, Cosmin Bradațan, Robert Schroder, Stefan Cîmpan