ANNA CORI premiază studenții clujeni pentru al doilea an consecutiv

Dumitru Parasca, leasing manager, și Andreea Cornea, marketing manager, împreună cu câștigătorii concursului

Vineri, 6 octombrie, magazinul de încălțăminte ANNA CORI din Cluj, str. Eroilor, nr. 45, a fost gazda celui de-al doilea eveniment organizat de fabrica de încălțăminte și marochinărie DENIS, dedicat studenților clujeni.
Dacă anul trecut, pe 29 septembrie, ANNA CORI a premiat excelența, anul acesta au fost premiate cele mai inspirate șase fotografii realizate de studenți în magazinele deținute de producător în Cluj, pe str. Mihai Viteazul, nr. 36 și pe str. Eroilor, nr. 45. Câștigătorii sunt: Ana Maria Pulpea, masterand la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Studii Europene, Melisa Romina Creț, studentă la Universitatea Tehnică, Facultatea de Construcții, anul III, Anca-Mihaela Elvădeanu, studentă la Universitatea Tehnică, Facultatea de Construcții, anul III, Estera Balan, studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, Facultatea de Medicină, anul II, Evelina Alecu, studentă la Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Studii Europene, anul III, Cristina Paula Ibănescu, masterand la Universitatea „Babeș-Bolyai”, FSEGA. În afara concursului, organizatorul a oferit un premiu special elevului Paul Ionuț Bob, viitor student. Fiecare câștigător a primit perechea de încălțăminte pe care a fotografiat-o.
Prin organizarea evenimentului de anul acesta, fabrica de încălțăminte DENIS, deținătoarea magazinelor ANNA CORI, și-a respectat promisiunea făcută anul trecut și a confirmat clujenilor că: “Lucrurile bune chiar se întâmplă!”, iar tradiția poate fi vectorul unei comunități umane.

ANNA CORI premiază studenții clujeni pentru al doilea an consecutiv
ANNA CORI premiază studenții clujeni pentru al doilea an consecutiv
ANNA CORI premiază studenții clujeni pentru al doilea an consecutiv
ANNA CORI premiază studenții clujeni pentru al doilea an consecutiv
ANNA CORI premiază studenții clujeni pentru al doilea an consecutiv
ANNA CORI premiază studenții clujeni pentru al doilea an consecutiv
ANNA CORI premiază studenții clujeni pentru al doilea an consecutiv
ANNA CORI premiază studenții clujeni pentru al doilea an consecutiv
ANNA CORI premiază studenții clujeni pentru al doilea an consecutiv
ANNA CORI premiază studenții clujeni pentru al doilea an consecutiv
Dumitru Parasca, leasing manager, și Andreea Cornea, marketing manager, împreună cu câștigătorii concursului
Dumitru Parasca, leasing manager, și Andreea Cornea, marketing manager, împreună cu câștigătorii concursului

Recomandări

Studente ale Facultății de Economie, Administrație și Afaceri, premiate la Olimpiada Economiștilor în Formare