Reacții

Angheluș: „Alianța PDL-PSD este distractivă pentru Suceava, dar tristă pentru România”

Reacții: Angheluș: „Alianța PDL-PSD este distractivă pentru Suceava, dar tristă pentru România”
Reacții: Angheluș: „Alianța PDL-PSD este distractivă pentru Suceava, dar tristă pentru România”

Liberalii suceveni consideră că alianța dintre PD-L și PSD pentru formarea viitorului Guvern al României este „distractivă” din punctul de vedere al colaborării dintre liderii suceveni ai celor două formațiuni politice, Gheorghe Flutur, respectiv Gavril Mîrza. Afirmația îi aparține purtătorului de cuvânt al PNL Suceava, Iulian Angheluș, care a declarat că așteaptă „sărutul” de împăcare a celor doi lideri locali PD-L și PSD, cunoscute fiind disputele dintre aceștia. „Această alianță între PD-L și PSD este absolut distractivă pentru județul Suceava, dar în același timp este tristă pentru România”, a spus Angheluș.
El a adăugat că apariția alianței PDL-PSD nu reprezintă altceva decât reînființarea, după 19 ani, a fostului Front al Salvării Naționale, precum și reîntoarcea în istorie a României. „Dacă pe 22 decembrie 1989 România a reușit să se elibereze de comunism, se pare că pe 22 decembrie 2008 se va reînființa fostul FSN, despre care ne aducem aminte ce a reușit să facă pentru România, adică să țină țara pe loc în primii ani de după Revoluție”, a declarat purtătorul de cuvânt al liberalilor suceveni.
În opinia lui Iulian Angheluș, colaborarea dintre PD-L și PSD demonstrează faptul că liderii celor două partide au fost interesați mai mult de negocierile pentru o guvernare comună, decât de promovarea unui program care să scoată România din criza economică. El a arătat că PNL, prin liderul acestui partid, Călin Popescu Tăriceanu, a prezentat singurul program anti-criză.

Recomandări

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Vicepreședintele PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu
Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu