Andronescu: Dacă Universitatea „Spiru Haret” nu se supune legii, va fi desființată



Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, duminică, într-o emisiune la Realitatea TV, că dacă Universitatea „Spiru Haret” nu se supune evaluărilor și continuă ilegalitățile, va propune un proiect legislativ pentru desființarea instituției.
„Universitatea trebuie să respecte legea, să organizeze legal programe de studii și să accepte măsurile pe care le-am propus privind intrarea în legalitate, pentru că deocamdată numai 74 din cele 130 de programe propuse de ei sunt autorizate pentru emiterea de diplome. Dacă nu vor să o facă vom iniția un proiect legislativ pentru desființarea acestei instituții, a spus Andronescu la emisiunea „Stradă, Școală și Spital”.
Conducerea PSD s-a reunit, duminică, la ora 18.00, într-o ședință informală, la sediul central, la care iau parte și miniștri ai partidului, pentru a pregăti ședința coaliției PSD-PDL de luni și a discuta despre cazul „Spiru Haret”.
La ședință participă Ecaterina Andronescu, Mircea Geoană, Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Dan Nica, Constantin Niță, Nicolae Nemirschi, Ion Bazac, Bogdan Niculescu Duvăz, Marian Vanghelie și Nicu Bănicioiu.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat, joi, că diplomele eliberate de Universitatea „Spiru Haret” și alte instituții de învățământ superior la programele de studii neautorizate sunt nule, dar pot fi validate dacă absolvenții dau un examen de selecție, care va putea fi susținut într-un interval de cinci ani.
Absolvenții programelor de studii și de la formele de învățământ neautorizate vor putea să-și valideze diplomele într-o perioadă de cinci ani, dacă promovează un examen de selecție și dacă susțin și promovează examenul de licență într-o universitate cu programul de studii acreditat și evaluat cu calificativul „grad ridicat de încredere”.
Această procedură va fi cuprinsă într-o ordonanță de Guvernului, iar lista universităților la care se va putea susține acest examen de validare va fi făcută publică de MECI odată cu actul normativ.
Surse din PSD au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că liderul PSD, Mircea Geoană, ar fi nemulțumit de prestația ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, care ar fi pus PSD în situații „delicate” atât în cazul „Spiru Haret”, dar și în cazul subiectelor de la teza unică.
Potrivit surselor citate, nemulțumirile de la vârful PSD ar privi faptul că ministrul Andronescu nu a informat conducerea partidului în ceea ce privește proiectul de ordonanță privind absolvenții Universității „Spiru Haret”, dar și scandalurile în care a fost implicat ministerul în privința subiectelor de la teza unică și care s-au reflectat, implicit, asupra imaginii PSD.
Liderul grupului parlamentar al PSD din Cameră, Viorel Hrebenciuc, a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că nu se pune problema retragerii sprijinului politic de care beneficiază ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.
Ministrul Educației declara, vineri seară, la Iași, că va prezenta proiectul de ordonanță privind Universitatea „Spiru Haret” în ședința Biroului Permanent al PSD de săptămâna viitoare.
Universitatea „Spiru Haret” este verificată, începând de vineri, de către o echipă de control a Ministerului Educației, care va controla situația cataloagelor, a înscrierilor și a eliberării actelor de absolvire, precum și documentele privind școlarizarea studenților.
Universitatea „Spiru Haret” a cerut 56.000 de formulare de diplome de licență, dar ARACIS a comunicat MECI că aceasta ar avea 13.000 de absolvenți, deci cererea ar fi nerealistă. Concret, restul diplomelor peste cele 13.000 ar fi ilegale.
Toate cele 25 de facultăți ale Universității „Spiru Haret”, cu 49 de domenii de licență și 53 specializări sau programe de studii au autorizare de funcționare provizorie sau acreditare atât pentru învățământul de zi, frecvență redusă sau la distanță. În schimb, cele 53 de centre teritoriale pentru învățământul la distanță ale Universității „Spiru Haret”, 44 din România și nouă din alte țări, nu funcționează legal, potrivit MECI.



Recomandări

Manifestări culturale și educaționale, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava

Manifestări culturale și educaționale, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava
Manifestări culturale și educaționale, la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava

10 membri ai comunității academice au îmbrăcat luni roba și toca de titular al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava

10 membri ai comunității academice au îmbrăcat luni roba și toca de titular al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava
10 membri ai comunității academice au îmbrăcat luni roba și toca de titular al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava