Universitatea Suceava

Anchetă a conducerii în cazul a două studente rănite

Două studente de la Facultatea de Geografie a Universității sucevene s-au accidentat în Munții Ceahlău, unde veniseră împreună cu colegi și cadre didactice.
Graur a declarat că un număr de 50 de studenți și două cadre didactice universitare se aflau la sfârșitul săptămânii trecute într-o excursie pe Masivul Ceahlău din județul Neamț, organizată la cererea studenților, care solicitaseră și prezența unor cadre didactice însoțitoare.
Sâmbătă după-amiază, în timp ce coborau de pe vârful Toaca, tinerii au alunecat ca pe derdeluș, zeci de metri, dar una dintre studente s-a lovit de un ciot, care i s-a înfipt între picioare, accidentându-se grav. Ea a fost recuperată de salvamontiști și transportată la spitalul din Bicaz.
Rectorul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, prof.univ.dr. Adrian Graur, a declarat, ieri, că va fi făcută o anchetă pentru a se stabili cauza producerii accidentelor în care au fost implicate două studente ale instituției, la acest sfârșit de săptămână, pe Muntele Ceahlău.
El a menționat că însoțitorii nu au informat Rectoratul despre acest incident imediat după sosirea în Suceava

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Ministrul Mihai Dimian a publicat imagini cu noul stadion de la Moara al Universității „Ștefan cel Mare”

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”