Anastasia, fetița rănită grav în accidentul de tren, dintre Salcea și Prelipca, a încetat din viață

Accidentul de tren
Accidentul de tren

Anastasia, fetița de trei ani care se afla în mașina lovită în plin de un tren care circula spre Suceava, între Salcea și Prelipca, a încetat din viață.
Decesul acesteia ar fi survenit vineri seară, în jurul orei 20.00, potrivit surselor din cadrul Spitalului Județean Suceava. Micuța era internată în secția de Neurochirurgie, la Terapie Intensivă, cu traumatism cranio-cerebral grav și politraumatisme.
Starea fratele său mai mic, care se afla alături de aceasta pe bancheta din spate, este bună. Accidentul a avut loc luni, 13 februarie. Cele două femei care erau pe locurile din față au murit pe loc în urma impactului. Locomotiva a lovit violent mașina în partea din față și a târât-o în jur de 200 de metri, până într-un stâlp.
În față se aflau mama celor doi copii, în vârstă de 30 de ani, și mătușa acesteia.

Recomandări

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina