Raportul Comisiei Udrea, în care se solicită revocarea ministrului Turismului și începerea urmăririi penale pentru aceasta, a fost scos luni de pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Camerei pe motiv că nu a ajuns la președinta instituției, așa cum cere procedura, a declarat Roberta Anastase.
„Raportul îmi era adresat mie, dar nu a ajuns la mine”, a explicat Roberta Anastase, înainte de începerea ședinței Biroului Permanent al Camerei Deputaților.
Ea a arătat că raportul comisiei parlamentare de anchetă în cazul Udrea trebuie să ajungă întâi la președintele Camerei, după care va fi înscris pe ordinea de zi a Biroului Permanent al acestui for legislativ.
Raportul comisiei parlamentare de anchetă în cazul Udrea fusese înscris inițial pe ordinea de zi a ședinței de luni a Biroului Permanent al Camerei Deputaților, dar, după un timp, staff-ul acestui for legislativ a distribuit o ordine de zi care nu includea acest raport pe lista discuțiilor din Biroul Permanent.
Comisia parlamentară de anchetă în cazul Udrea a elaborat săptămâna trecută raportul prin care solicită începerea urmăririi penale pentru ministrul Turismului pentru mai multe infracțiuni printre care cea de abuz în serviciu și pentru încălcarea unor prevederi din legea răspudnerii ministeriale. De asemenea deputații din această comisie de anchetă au solicitat plenului Camerei Deputaților să ceară revocarea din funcție a ministrului Turismului, Elena udrea.
Comisia parlamentară de anchetă în cazul Udrea a fost constituită în luna iulie pritnr-o hotărâre a Camerei Deputaților la propunerea PNL și a PSD. Reprezentanții PDL au refuzat încă de la constituirea comisiei participarea la ancheta parlamentară la adresa Elenei Udrea.
Potrivit procedurilor parlametnare raportul comisiei parlamentare de anchetă urma să fie discutat de Biroul Permanent al Camerei Deputaților care decidea când acest raport ar fi putut intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaților.





