ANAF confirmă că Antena3 trebuie să evacueze sediile în 5 zile, potrivit Codului de procedură civilă



Sediile posturilor de televiziune Antena 1 și Antena 3 trebuie eliberate în cinci zile, respectiv până la sfârșitul acestei săptămâni, inspectorii ANAF prezentându-le notificarea de evacuare pentru a pune în executare sentința penală din 2013, potrivit căreia statul a intrat în posesia imobilelor, informează Mediafax. „Direcția generală regională a Finanțelor Publice București, în calitate de organ de valorificare împuternicit conform prevederilor O.G. nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român-proprietar al imobilelor ce au fost confiscate și trecute în proprietatea privată a statului, libere de orice sarcini, în baza unei sentințe judecătoresti, a notificat astăzi (luni – n.r.), 15.02.2016, în scopul evacuării, persoanele juridice care ocupau imobilele anterior menționate”, se arată într-un comunicat al ANAF.