Sancțiuni

Amenzi pentru persoanele fizice care nu își declară veniturile din 2009

Petrică Ropotă a precizat că persoanele fizice care nu depun în termen aceste declarații pot primi amenzi cuprinse între zece și o sută de lei
Petrică Ropotă a precizat că persoanele fizice care nu depun în termen aceste declarații pot primi amenzi cuprinse între zece și o sută de lei

Persoanele fizice care au realizat venituri în anul 2009 mai au la dispoziție doar două săptămâni pentru a depune la Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava declarațiile privind veniturile realizate. Potrivit șefului DGFP Suceava, Petrică Ropotă, termenul limită de depunere a declarațiilor este 17 mai 2009. El a arătat că obligația depunerii o au persoanele fizice care au realizat venituri din activități independente, activități agricole pentru care venitul net se stabilește în sistem real, cedarea folosinței bunurilor, operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, câștiguri rezultate din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare.
Declarațiile pot fi descărcate pe site-ul de internet al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro, la categoria Asistență contribuabili/Toate formularele, cu explicații; sau de la sediul administrației fiscale de care aparțin, de unde pot obține gratuit formularele de declarații fiscale.
După completare, declarațiile pot fi depuse la registratura Administrației financiare unde contribuabilii au domiciliul sau pot fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire, costul trimiterii fiind suportat de către contribuabili.
Petrică Ropotă a mai declarat că persoanele fizice care nu depun în termen aceste declarații pot primi amenzi cuprinse între zece și o sută de lei.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Orientul Mijlociu, OPEC și noul șoc petrolier, ce este diferit de această dată?

Prefectul Andronachi a anunțat că Finanțele sucevene au depășit în 2025 programul stabilit, cu încasări la buget de 5,745 miliarde de lei

Precizări ANAF. Criteriile pentru declararea inactivității fiscale au rămas neschimbate în privința mandatului administratorilor