Garda de Mediu

Amenzi pentru două depozite de construcții din Suceava

Colectarea selectivă a deșeurilor reciclabile nu se află, încă, pe lista de priorități a societăților mari, care își desfășoară activitatea în spații generoase.
În cadrul acțiunii de control desfășurate, săptămâna trecută, de comisarii Gărzii de Mediu Suceava, două societăți ce au ca profil distribuirea și comercializarea materialelor de construcții au fost amendate pentru neglijență în ceea ce privește activitatea de colectare și depozitare a deșeurilor.
Este vorba despre punctele de lucru de la Suceava ale societăților Dedeman SRL Bacău și Delta Distribution SA București, sancționate fiecare cu câte 2.000 de lei.
Potrivit comisarului șef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, în nici una dintre cele două societăți nu era asigurată colectarea selectivă a materialelor refolosibile în recipienți autorizați, dar nici valorificarea materialelor provenite din ambalaje prin predarea către o societate specializată.
Aceasta este a doua etapă a controalelor desfășurate de Garda de Mediu Suceava, controale ce au vizat centre și unități comerciale cu capacitate mai mare de 1.000 de metri pătrați, în prima etapă, fiind aplicate șapte amenzi și cinci avertismente.

Recomandări

Amendă de 60.000 de lei și suspendarea activității pentru un depozit de deșeuri feroase fără autorizație de mediu

Firmă din industria lactatelor, sancționată drastic de Garda de Mediu Suceava, pentru deversarea apelor uzate într-un pârâu

Negestionarea corectă a apelor uzate tehnologice rezultate în urma proceselor de producție a lactatelor a dus la afectarea gravă a calității apei
Negestionarea corectă a apelor uzate tehnologice rezultate în urma proceselor de producție a lactatelor a dus la afectarea gravă a calității apei