Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Suceava a organizat marți o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu produse accizabile și a comerțului neautorizat. În cadrul acțiunii au fost verificate 41 societăți comerciale, persoane fizice, întreprinderi individuale/familiale, fiind constatate 5 infracțiuni și aplicate 36 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 133.000 lei. Au mai fost confiscate bunuri în valoare de 9.020 lei, constând în țigări, alcool, bunuri industriale, etc.Astfel, la ora 10.30, polițiștii Biroului de Combatere a Fraudelor Vamale Suceava au identificat în Piața Agroalimentară Centrală din municipiul Suceava un bărbat de 54 de ani din comuna Bosanci, care deținea într-un spațiu de depozitare 60 de pachete de țigarete de diferite mărci de proveniență duty-free, bunuri despre care acesta a declarat că îi aparțin, fiind achiziționate pentru consumul propriu și al familie sale. Țigările în valoare de 720 lei au fost confiscate, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.
Amenzi de peste 130.000 de lei, aplicate marți de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Suceava





