Comerț ilicit

Amenzi de peste 100.000 de lei și marfă de Ucraina confiscată, după un control în piețe

O amplă acțiune de control, cu efective de la Poliție și de la încă două instituții, desfășurată în piețe și în Bazarul din Suceava, s-a soldat cu aplicarea de amenzi de peste 100.000 de lei și cu bunuri de proveniență ucraineană ridicate în vederea confiscării. Control a avut loc joi, între orele 8.00 și 12.00, cu polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și echipaje de inspectori de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, respectiv Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului. Au fost verificate zeci de societăți, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale și persoane fizice, fiind efectuate și patru percheziții.
Referitor la constatările poliției, mare parte din amenzi, 27, au fost aplicate în baza Legii 12/1990, privind protejarea populației împotriva actelor de comerț ilicit. Comerț cu marfă fără acte de proveniență, mai exact. Valoarea acestor amenzi este de 100.500 de lei.
În ceea ce privește confiscările de marfă, au fost ridicate conserve de carne și pește de proveniență ucraineană, produse industriale, articole de îmbrăcăminte și cafea, evaluate la peste 5.000 de lei.
Cea mai importantă confiscare a fost făcută de la o comerciantă din Bazar care oferea spre vânzare peste 100 conserve de proveniență ucraineană care nu respectau normele sanitar-veterinare privind depozitarea și comercializarea mărfurilor alimentare.

Recomandări

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

Piese auto, îmbrăcăminte și parfumuri ale unor cunoscute branduri, în valoare de 300.000 de euro, ridicate de polițiști