Alți trei copii cu probleme digestive au fost internați în ultimele 24 de ore în spitalele din județul Argeș, numărul bebelușilor spitalizați ajungând duminică la 45, transmite corespondentul MEDIAFAX.Prefectura Argeș a anunțat că dintre cei 45 de copii cu probleme digestive internați în spitale, 32 sunt mai mici de doi ani.Cei mai mulți, respectiv 26, se află internați la Spitalul de Pediatrie Pitești, trei copii sunt internați la Spitalul Municipal Câmpulung, alți doi primesc îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Pitești, secția boli infecțioase, iar un alt copil este internat la Spitalul Municipal Curtea de Argeș.





