Ministerul Sănătății anunță, luni, că, în perioada 27 iulie – 2 august, în România s-au înregistrat 65 de cazuri noi de îmbolnăvire cu virusul gripal AH1N1, numărul total ajungând astfel la 172.
Din cele 65 de cazuri confirmate, 31 au fost identificate în București, câte șapte cazuri în județele Brașov, Dolj și Mureș, patru cazuri în județul Constanța, câte trei cazuri în județele Iași și Ilfov, câte un caz în județele Călărași, Prahova și Sibiu, informează Ministerul Sănătății, într-un comunicat remis, luni.
Astfel, șase cazuri au fost confirmate în focarul din campusul universitar din județul Brașov, raportate săptămâna trecută, perioada de supraveghere a studenților din campusul universitar fiind încheiată.
Alte 12 cazuri au fost confirmate în rândul unor copii, cu vârste între 12 și 17 ani, reveniți dintr-o tabără din Anglia, care la rândul lor au generat trei cazuri secundare printre membrii de familie.
Tot 12 cazuri au fost înregistrate în rândul unor turiști reveniți din Ibiza, Spania, care au generat un caz confirmat printre persoanele apropiate.
Alte cinci cazuri au fost confirmate în rândul unor participanți la o tabără în Elveția.
Ministerul Sănătății precizează, de asemenea, că au mai fost înregistrate 22 de cazuri individuale revenite din diverse țări: Anglia (8), Spania (7), SUA (2), Insulele Canare (1), Singapore (1), Peru (1), Irlanda (1), Emiratele Arabe Unite (1). Unele dintre acestea au generat patru cazuri secundare printre membrii de familie.
Autoritățile sanitare continuă investigațiile epidemiologice pentru depistarea și supravegherea contacților, potrivit sursei citate.