Învestitură

Al doilea cel mai tânăr primar din județ a depus miercuri jurământul de credință

Primarul comunei Bogdănești, Cristian Sopon, a depus miercuri jurământul de credință
Primarul comunei Bogdănești, Cristian Sopon, a depus miercuri jurământul de credință

Al doilea cel mai tânăr primar din județ ales în urma scrutinului din 27 septembrie a depus miercuri jurământul de credință și a preluat mandatul. Este vorba de Cristian Sopon, în vârstă de 27 de ani, care este acum primarul comunei Bogdănești din partea PSD. Chiar dacă nu are experiență în administrația locală, noul primar are convingerea că se va descurca și va realiza ceea ce și-a propus. Cristian Sopon a explicat și motivele pentru care a decis să candideze. ”Nu mi-a plăcut cum se derulează activitatea în comună, iar această nemulțumire a mea am văzut-o multiplicată și la alți oameni din Bogdănești”, a arătat Cristian Sopon.
Noul primar din Bogdănești spune că deja lucrează la un proiect comun cu șefii administrațiilor din Boroaia și Fântâna Mare pentru a aduce gazul metan în comună. ”Alte priorități în perioada imediat următoare sunt realizarea unui proiect privind introducea canalizării în comună, construirea unei săli de sport și a unui parc de agrement, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Funcția de primar este o adevărată provocare, dar sunt convins că lucrurile vor merge pe făgașul dorit”, a mai spus Cristian Sopon.
Cu o populație de circa 3.900 de oameni, la Bogdănești Consiliul Local are un număr de 13 consilieri. 5 aleși locali sunt de la PSD, PNL și USR au câte 3, în timp ce PMP și PPU au câte un ales local.
Mai trebuie amintit că primarul cel mai tânăr este Ezekiel Belțic, ales să conducă orașul Salcea după ce a candidat pe listele Partidului Alternativa Dreaptă.

Recomandări

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Centru educațional deschis la Verești, pentru peste 120 de copii defavorizați, care să aibă șansa de a porni cu dreptul în viață

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei