Ședință

Agricultorii, învățați cum să acceseze primele anuale de la UE

Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (DADR) Suceava a organizat o ședință în cadrul căreia reprezentanții crescătoriilor de animale și ai agricultorilor au aflat ce trebuie să facă pentru a accesa măsura 141 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, care vizează acordarea de prime anuale, din fondurile UE, în contul fermelor de semisubzistență.
Întâlnirea, desfășurată la finele săptămânii trecute, a adunat aproximativ o sută de persoane, reprezentanți ai asociațiilor de producători și agenți agricoli de la primăriile din județ.
Specialiștii Direcției Agricole le-au explicat participanților la ședință că viitorii beneficiari au obligația să se înregistreze cu statut minim de persoane fizice autorizate, iar toate proprietățile familiei trebuie să fie trecute pe numele unei singure persoane.
De altfel, aceste două condiții au fost și principalele impedimente care nu le-au permis unor posibili beneficiari să își poată întocmi un proiect până acum.
Specialiștii Direcției Agricole au încercat să înlăture reticența unor agricultori de a se autoriza, argumentând că numai cu un statut oficial se poate obține spijin consistent.
Banii de la UE oferiți pentru sprijinirea fermelor de semisubzistență sunt în cuantum de 1.500 de euro anual, ajutorul acordându-se timp de cinci ani de zile. Suma, în total 7.500 de euro, se acordă pentru orice fermă de semisubzistență care are între două și opt unități de dimensiune economică. O unitate de dimensiune economică presupune obținerea, prin intermediul fermei, a unui venit anual de 1.200 de euro, de unde rezultă că pot obține fonduri prin acest program fermierii care au un venit anual mai mare de 2.400 de euro.
Prima sesiune de proiecte pentru accesarea acestor bani este în derulare, urmând a se încheia pe 27 februarie. Câteva zeci de suceveni au deja astfel de proiecte depuse.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluția bancară pentru drumul României către zona euro