În stare de arest

Agresorul polițistului din Păltinoasa, trimis în judecată

Individul care l-a atacat cu cuțitul pe șeful de post al comunei Păltinoasa, în timp ce încerca să scape de urmărirea acestuia după ce comisese un furt, a fost trimis în judecată, urmând a răspunde în fața judecătorilor pentru două infracțiuni de furt calificat și ultrajul comis asupra omului legii.
Acesta a rămas în arest de la comiterea agresiunii față de polițist, Judecătoria Gura Humorului prelungindu-i măsura de arestare preventivă inițială.
Din rechizitoriul întocmit zilele trecute de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului rezultă că bărbatul, Costel Marcel Solomon, în vârstă de 33 de ani, cu domiciliul în Păltinoasa, a comis mai întâi un furt în luna iunie, sustrăgând din anexa unei locuințe din localitatea de domiciliu un generator electric, în valoare de 3.500 de lei, după care, pe 1 septembrie, a intrat prin efracție în locuința unei alte persoane din aceeași comună, de unde a luat bunuri electronice și electrocasnice în valoare de 5.000 de lei. În cazul acestui ultim furt, poliția din Păltinoasa a fost sesizată despre caz, șeful de post Vasile Grumăzescu surprinzându-l pe individ în zona locuinței din care furase și încercând să-l imobilizeze.
Urmăritul a scos un cuțit și l-a lovit în mâna stângă pe agentul șef, după care i-a rupt un epolet de la uniformă și l-a amenințat că îl va ucide.
De precizat că suspectul din aceste cauze este recidivist, mai având condamnări pentru furt, dar și un dosar penal pentru tentativă de omor.

Recomandări

4 ani și 6 luni de închisoare pentru incendiatorul celor două hale din Dumbrăveni. El ar trebui să achite și daune de vreo 9 milioane de lei

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine