Acuzații reciproce

Agresiune și scandal cu apeluri la 112 după o partidă de „săniuș” cu mașina

Scandal și agresiune la Mitocu Dragomirnei în cursul zilei de sâmbătă, 28 decembrie. Au fost două grupări care s-au confruntat și ambele au sunat la serviciul unic de urgență 112 pentru a cere ajutorul polițiștilor.
Primul telefon a venit din partea unei femei în vârstă de 44 de ani, care a reclamat că mai mulți tineri încearcă să o agreseze. La scurt timp, a venit și al doilea telefon, prin care o persoană de sex masculin a reclamat că un prieten al său în vârstă de 29 de ani a fost lovit.
La fața locului, polițiștii au ajuns la concluzia că femeia care sunase prima oară avea luat în arendă un teren pe care a organizat o stână. Pe acel teren au apărut sâmbătă cinci tineri cu o mașină. De aceasta era legată, cu o șufă, o capotă de mașină. Capota era tractată, iar pe ea stăteau câte două persoane care erau plimbate și în felul acesta se distrau. La un moment dat, femeia care avea terenul luat în arendă le-a reproșat celor cinci că au intrat fără drept pe acea suprafață și l-a lovit cu un par pe unul din cei cinci. Tinerii au urcat în mașină și au plecat spre centrul comunei. Rănitul a fost preluat de un echipaj de ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Clinic de Urgență Suceava, unde a primit îngrijiri de specialitate. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ”lovire și alte violențe”.

Recomandări

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Percheziții la Botoșani și Suceava, într-un dosar privind vânzări ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Pietoni loviți de o mașină scăpată de sub control, la volanul căreia se afla un tânăr cu permisul suspendat