Iordache consideră că reacțiile lui Ion Lungu față de PLD sunt prea slabe 16 ian. • Actualitate Iordache consideră că reacțiile lui Ion Lungu față de PLD sunt prea slabe Liderul social democraților din municipiul Suceava, Virginel Iordache, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că președintele PNL Suceava, Ion Lungu, nu a demonstrat până în momentul de… 16 ian. • Actualitate Iordache consideră că reacțiile lui Ion Lungu față de PLD sunt prea slabe
„Premiul Eminescu” 16 ian. • Actualitate „Premiul Eminescu” Premiantul celei de-a XVI-a ediții a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, festival care s-a desfășurat, în zilele de 14-15 ianuarie a.c., pe axa Suceava-Călinești-Putna (fără să mai facă în acest an joncțiunea cu manifestările organizate de comunitatea românească cernăuțeană) este bucureșteanul… 16 ian. • Actualitate „Premiul Eminescu”
Omorât pentru un litru de rachiu 16 ian. • Actualitate Omorât pentru un litru de rachiu – Procurorii au definitivat ieri dosarul crimei de la Gălănești, din luna decembre a anului trecut, când un tânăr în vârstă de 19 ani a fost omorât pe fondul unor violențe apărute în urma consumului de alcool Procurorii Parchetului de… 16 ian. • Actualitate Omorât pentru un litru de rachiu
Test Prima, amendată cu 20.000 RON de comisarii de mediu 16 ian. • Actualitate Test Prima, amendată cu 20.000 RON de comisarii de mediu – Administratorul depozitului de deșeuri din Suceava a fost sancționat pentru că nu a luat măsuri în vederea combaterii poluării aerului Societatea Test Prima, administratorul depozitului de deșeuri din municipiul Suceava, a fost sancționată cu… 16 ian. • Actualitate Test Prima, amendată cu 20.000 RON de comisarii de mediu
Inspectoratele școlare vor primi și rezolvarea la subiectele pentru disciplinele reale Inspectoratele școlare vor primi și rezolvarea la subiectele pentru disciplinele reale 16 ian. • Național Inspectoratele școlare vor primi și rezolvarea la subiectele pentru disciplinele reale 16 ian. • Național Inspectoratele școlare vor primi și rezolvarea la subiectele pentru disciplinele reale
Examenul medical nu mai este obligatoriu pentru șoferi 16 ian. • Actualitate Examenul medical nu mai este obligatoriu pentru șoferi O prevedere a noului Cod Rutier pune în pericol siguranța participanților la traficul rutier, este de părere adjunctul Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Alexandru Lăzăreanu. Acesta spune că examenul medical al șoferului este obligatoriu… 16 ian. • Actualitate Examenul medical nu mai este obligatoriu pentru șoferi
Suceava bate pasul pe loc în realizarea gropilor ecologice 16 ian. • Actualitate Suceava bate pasul pe loc în realizarea gropilor ecologice Conducerea Gărzii de Mediu Suceava avertizează asupra faptului că județul Suceava riscă sancțiuni usturătoare din cauză că nu va reuși să respecte termenele stabilite pentru închiderea depozitelor de deșeuri neecologice de pe raza județului. Potrivit… 16 ian. • Actualitate Suceava bate pasul pe loc în realizarea gropilor ecologice
Nouă prieteni au câștigat Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3 mil. Euro 16 ian. • Național Nouă prieteni au câștigat Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3 mil. Euro Nouă prieteni au câștigat Marele premiu la Loto 6/49 în valoare de peste trei milioane de euro, în care este inclus și o garsonieră, informează Loteria Română. Ieri, cei nouă… 16 ian. • Național Nouă prieteni au câștigat Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3 mil. Euro
Vor să-i interzică să mai poarte uniforma de polițist 16 ian. • Actualitate Vor să-i interzică să mai poarte uniforma de polițist Mai marii polițiștilor suceveni au cerut conducerii Inspectoratului General al Poliției Române să-i interzică unui fost ofițer de poliție să mai poarte uniforma la ceremonii. Asta, după ce polițistul cu pricina a fost filmat îmbrăcat… 16 ian. • Actualitate Vor să-i interzică să mai poarte uniforma de polițist
Retrocedările de terenuri au pus bețe în roate proiectului gropii ecologice 16 ian. • Actualitate Retrocedările de terenuri au pus bețe în roate proiectului gropii ecologice Proiectul de realizare a două gropi de gunoi ecologice pentru județul Suceava a fost întârziat din cauza retrocedărilor de teren. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul gropii ecologice care… 16 ian. • Actualitate Retrocedările de terenuri au pus bețe în roate proiectului gropii ecologice
Primii medici români ar putea lucra în spitalele din Franța începând din toamnă 16 ian. • Național Primii medici români ar putea lucra în spitalele din Franța începând din toamnă Primii medici români ar putea să lucreze în spitalele din Franța începând din toamnă, cererile acestora urmând să fie analizate de Asociația pentru Cercetarea și Instalarea Medicilor Europeni, singura structură… 16 ian. • Național Primii medici români ar putea lucra în spitalele din Franța începând din toamnă
Instanța ia în discuție, astăzi, înregistrarea PLD 15 ian. • Național Instanța ia în discuție, astăzi, înregistrarea PLD Tribunalul București va lua în discuție, astăzi, cererea de înregistrare a Partidului Liberal Democrat (PLD) în Registrul partidelor politice, care este contestată de un alt partid și de o persoană. Partidul Solidarității Democratice pentru Șanse… 15 ian. • Național Instanța ia în discuție, astăzi, înregistrarea PLD
Dosar penal pentru că ducea, fără acte, suceveni în Italia 15 ian. • Actualitate Dosar penal pentru că ducea, fără acte, suceveni în Italia Un bărbat din municipiul Fălticeni s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de polițiști că făcea curse pirat spre Italia. Florin T., în vârstă de 40 de ani, a fost depistat în… 15 ian. • Actualitate Dosar penal pentru că ducea, fără acte, suceveni în Italia
Terenurile revendicate administrate de ADS vor fi transferate primăriilor 15 ian. • Național Terenurile revendicate administrate de ADS vor fi transferate primăriilor Terenurile aflate în administrarea Agenției pentru Domeniile Statului (ADS) și revendicate de proprietari vor fi transferate în administrarea primăriilor, a anunțat ministrul Agriculturii, Dan Motreanu. „O mare parte din terenurile… 15 ian. • Național Terenurile revendicate administrate de ADS vor fi transferate primăriilor
Copil pe masa de operație, după ce i-a intrat un ac în spate 15 ian. • Actualitate Copil pe masa de operație, după ce i-a intrat un ac în spate Un copil în vârstă de 9 ani, din Baia, a ajuns la Spitalul Județean după ce un ac de cusut i-a intrat în spate. Băiatul, M.H., a fost supus ieri dimineață la o intervenție chirurgicală,… 15 ian. • Actualitate Copil pe masa de operație, după ce i-a intrat un ac în spate
Primii bani de la UE destinați agriculturii vin la sfârșitul anului sau în 2008 Primii bani de la UE destinați agriculturii vin la sfârșitul anului sau în 2008 15 ian. • Național Primii bani de la UE destinați agriculturii vin la sfârșitul anului sau în 2008 15 ian. • Național Primii bani de la UE destinați agriculturii vin la sfârșitul anului sau în 2008
Procurorii din județ, sufocați de dosare Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Vasile Păvăleanu 15 ian. • Actualitate Procurorii din județ, sufocați de dosare 15 ian. • Actualitate Procurorii din județ, sufocați de dosare
Incertitudinile legate de taxa de înmatriculare vor reduce vânzările auto în următoarele luni 15 ian. • Național Incertitudinile legate de taxa de înmatriculare vor reduce vânzările auto în următoarele luni Incertitudinile privind taxa de înmatriculare vor avea ca efect o ușoară scădere a vânzărilor de autovehicule noi în prima parte a anului, mai ales pe… 15 ian. • Național Incertitudinile legate de taxa de înmatriculare vor reduce vânzările auto în următoarele luni
Beat turtă, a oprit mașina numai după ce l-a blocat poliția 15 ian. • Actualitate Beat turtă, a oprit mașina numai după ce l-a blocat poliția Un tânăr în vârstă de 26 de ani, aflat la volanul unei mașini deși era în stare avansată de ebrietate, s-a oprit din cursă numai după ce a fost blocat… 15 ian. • Actualitate Beat turtă, a oprit mașina numai după ce l-a blocat poliția
Corpul de Control al Agriculturii verifică dacă porcii au fost vaccinați împotriva pestei Corpul de Control al Agriculturii verifică dacă porcii au fost vaccinați împotriva pestei 15 ian. • Național Corpul de Control al Agriculturii verifică dacă porcii au fost vaccinați împotriva pestei 15 ian. • Național Corpul de Control al Agriculturii verifică dacă porcii au fost vaccinați împotriva pestei
Violator dat de gol de ceasul de la mână 15 ian. • Actualitate Violator dat de gol de ceasul de la mână Polițiștii rădăuțeni au reușit să pună mâna pe suspectul principal în cazul violului și tâlhăriei de la Iaslovăț, incident petrecut în urmă cu aproximativ o săptămână și a cărui victimă a fost o tânără în… 15 ian. • Actualitate Violator dat de gol de ceasul de la mână
Pe urmele polițiștilor care au călcat pe bec Pe urmele polițiștilor care au călcat pe bec 15 ian. • Actualitate Pe urmele polițiștilor care au călcat pe bec 15 ian. • Actualitate Pe urmele polițiștilor care au călcat pe bec
Manifestări dedicate „poetului nepereche”, la Colegiul „Mihai Eminescu” 15 ian. • Actualitate Manifestări dedicate „poetului nepereche”, la Colegiul „Mihai Eminescu” De ziua poetului Mihai Eminescu, elevii colegiului sucevean care-i poartă numele organizează o serie de manifestări culturale și artistice. Asemenea manifestări sunt deja o tradiție la Colegiul Național „Mihai Eminescu”,… 15 ian. • Actualitate Manifestări dedicate „poetului nepereche”, la Colegiul „Mihai Eminescu”
Pacient operat, prădat pe pat de spital 15 ian. • Actualitate Pacient operat, prădat pe pat de spital Un pacient internat în Secția de Chirurgie a Spitalului Județean, care a fost operat recent, a rămas fără telefonul mobil după ce acesta i-a fost luat de un vizitator tuciuriu, chiar de pe noptiera aflată… 15 ian. • Actualitate Pacient operat, prădat pe pat de spital
Reînvierea Festivalului folcloric „Simion Florea Marian” Reînvierea Festivalului folcloric „Simion Florea Marian” 15 ian. • Actualitate Reînvierea Festivalului folcloric „Simion Florea Marian” 15 ian. • Actualitate Reînvierea Festivalului folcloric „Simion Florea Marian”
A încercat să-l scape de poliție pe șoferul care l-a lovit pe trecerea de pietoni 15 ian. • Actualitate A încercat să-l scape de poliție pe șoferul care l-a lovit pe trecerea de pietoni Un bătrân în vârstă de 69 de ani, accidentat destul de grav pe trecerea de pietoni de un șofer neatent, a încercat să-și scape „călăul”, fiind de acord ca poliția… 15 ian. • Actualitate A încercat să-l scape de poliție pe șoferul care l-a lovit pe trecerea de pietoni
„Memoria patrimoniului industrial” „Memoria patrimoniului industrial” 15 ian. • Actualitate „Memoria patrimoniului industrial” 15 ian. • Actualitate „Memoria patrimoniului industrial”
Aripa „inflamantă” a ieșit întărită din Congresul PNL 15 ian. • Național Aripa „inflamantă” a ieșit întărită din Congresul PNL Congresul liberalilor s-a terminat. Călin Popescu Tăriceanu s-a reales președinte, la pas și fără urmă de emoție. PNL pare să-și fi planificat viața pentru următorii doi ani și, după toate semnele, aceasta se va duce… 15 ian. • Național Aripa „inflamantă” a ieșit întărită din Congresul PNL
Locomotivă în flăcări în halta Bursuceni Locomotivă în flăcări în halta Bursuceni 15 ian. • Actualitate Locomotivă în flăcări în halta Bursuceni 15 ian. • Actualitate Locomotivă în flăcări în halta Bursuceni
Bani din pariuri sportive, furați din sertatul gestionarei 15 ian. • Actualitate Bani din pariuri sportive, furați din sertatul gestionarei Polițiștii suceveni încearcă să dea de urma indivizilor care, în cursul zilei de sâmbătă, au furat de sub nasul unei gestionare banii proveniți din încasări. În urmă cu două zile, Dana I., în vârstă de… 15 ian. • Actualitate Bani din pariuri sportive, furați din sertatul gestionarei
Flutur: Rezultatul alegerilor la Congresul PNL îmi îndreptățește convingerea că vor fi anticipate 15 ian. • Național Flutur: Rezultatul alegerilor la Congresul PNL îmi îndreptățește convingerea că vor fi anticipate Vicepreședintele provizoriu al PLD Gheorghe Flutur afirmă că rezultatele votului la Congresul PNL îl îndreptățesc să creadă că vor fi organizate alegeri anticipate, arătând că… 15 ian. • Național Flutur: Rezultatul alegerilor la Congresul PNL îmi îndreptățește convingerea că vor fi anticipate
Lungu: „Congresul PNL a fost o reușită” Lungu: „Congresul PNL a fost o reușită” 15 ian. • Actualitate Lungu: „Congresul PNL a fost o reușită” 15 ian. • Actualitate Lungu: „Congresul PNL a fost o reușită”
Copii loviți și lăsați fără telefoane mobile în centrul Sucevei 15 ian. • Actualitate Copii loviți și lăsați fără telefoane mobile în centrul Sucevei Doi minori, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, au fost tâlhăriți în centrul municipiului Suceava, autorii lăsându-i fără telefoane mobile. Vineri după amiază, în jurul orelor 15.00, polițiștii Biroului… 15 ian. • Actualitate Copii loviți și lăsați fără telefoane mobile în centrul Sucevei
Tăriceanu: Votul de la Congres mă obligă să încerc să conduc PNL mai bine decât până acum Tăriceanu: Votul de la Congres mă obligă să încerc să conduc PNL mai bine decât până acum 15 ian. • Național Tăriceanu: Votul de la Congres mă obligă să încerc să conduc PNL mai bine decât până acum 15 ian. • Național Tăriceanu: Votul de la Congres mă obligă să încerc să conduc PNL mai bine decât până acum
Romică Andreica susține că liberalii au organizat un congres „tipic pentru PCR” Romică Andreica susține că liberalii au organizat un congres „tipic pentru PCR” 15 ian. • Actualitate Romică Andreica susține că liberalii au organizat un congres „tipic pentru PCR” 15 ian. • Actualitate Romică Andreica susține că liberalii au organizat un congres „tipic pentru PCR”
Băsescu: Salariile se vor mări, e singura soluție pentru păstrarea în țară a forței de muncă Băsescu: Salariile se vor mări, e singura soluție pentru păstrarea în țară a forței de muncă 15 ian. • Național Băsescu: Salariile se vor mări, e singura soluție pentru păstrarea în țară a forței de muncă 15 ian. • Național Băsescu: Salariile se vor mări, e singura soluție pentru păstrarea în țară a forței de muncă
Tăriceanu, felicitat telefonic de miniștri, colegi de partid și prieteni cu ocazia zilei de naștere 15 ian. • Național Tăriceanu, felicitat telefonic de miniștri, colegi de partid și prieteni cu ocazia zilei de naștere Premierul Călin Popescu Tăriceanu a fost felicitat telefonic, duminică, încă de la primele ore ale zilei, de membri ai Guvernului, colegi liberali și prieteni, cu… 15 ian. • Național Tăriceanu, felicitat telefonic de miniștri, colegi de partid și prieteni cu ocazia zilei de naștere
Zarojanu face încălzirea pentru preluarea șefiei liberalilor din „capitală” Zarojanu face încălzirea pentru preluarea șefiei liberalilor din „capitală” 15 ian. • Actualitate Zarojanu face încălzirea pentru preluarea șefiei liberalilor din „capitală” 15 ian. • Actualitate Zarojanu face încălzirea pentru preluarea șefiei liberalilor din „capitală”
Se pregătește un dosar pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu 15 ian. • Național Se pregătește un dosar pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu Secretarul general adjunct al PC, Codrin Ștefănescu, a declarat că are informații potrivit cărora premierului Călin Popescu Tăriceanu i se pregătește un dosar, care ar putea fi legat și de… 15 ian. • Național Se pregătește un dosar pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu
Primăria caută soluții mai ieftine de realizare a Monumentului Eroilor 15 ian. • Actualitate Primăria caută soluții mai ieftine de realizare a Monumentului Eroilor – Dacă ar fi sculptat în piatră, manopera ar dura cel puțin câțiva ani, dacă ar fi turnat în bronz, ar costa cu mult peste 3 milioane de lei Intenția… 15 ian. • Actualitate Primăria caută soluții mai ieftine de realizare a Monumentului Eroilor
Cele 14 parchete de curți de apel își vor prezenta bilanțurile, în perioada 15 ianuarie-2 februarie 15 ian. • Național Cele 14 parchete de curți de apel își vor prezenta bilanțurile, în perioada 15 ianuarie-2 februarie – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava își va prezenta raportul de activitate pe 2 februarie Cele 14 curți de apel din țară… 15 ian. • Național Cele 14 parchete de curți de apel își vor prezenta bilanțurile, în perioada 15 ianuarie-2 februarie
Accident produs de un polițist de frontieră neatent 15 ian. • Actualitate Accident produs de un polițist de frontieră neatent Un polițist de frontieră din orașul Siret s-a ales cu o amendă usturătoare și cu permisul de conducere suspendat după ce a produs un accident de circulație. Sâmbătă, în timp ce se deplasa cu mașina… 15 ian. • Actualitate Accident produs de un polițist de frontieră neatent
Președintele vrea alegeri anticipate decât parteneri care sunt neloiali 15 ian. • Național Președintele vrea alegeri anticipate decât parteneri care sunt neloiali Anticipatele sunt un instrument de consolidare a democrației și nu unul de instabilitate și ar putea oferi Guvernului un sprijin mai mare în Parlament, actuala majoritate fiind foarte fragilă, a… 15 ian. • Național Președintele vrea alegeri anticipate decât parteneri care sunt neloiali
Gater mistuit de flăcări la Broșteni 15 ian. • Actualitate Gater mistuit de flăcări la Broșteni Un incendiu devastator izbucnit duminică dimineața a mistuit o unitate de prelucrare a lemnului din orașul Broșteni. La ora 4.09, pompierii Detașamentului Vatra Dornei au fost alertați de izbucnirea unui incendiu la gaterul aparținând de… 15 ian. • Actualitate Gater mistuit de flăcări la Broșteni
Rompetrol ieftinește, astăzi, benzina cu nouă bani pe litru și motorina cu opt bani 15 ian. • Național Rompetrol ieftinește, astăzi, benzina cu nouă bani pe litru și motorina cu opt bani Rompetrol va ieftini, astăzi, prețurile carburanților comercializați în rețeaua proprie de distribuție, cu nouă bani pe litru la benzină și opt bani pe litru la motorină. Astfel, prețul benzinei Premium… 15 ian. • Național Rompetrol ieftinește, astăzi, benzina cu nouă bani pe litru și motorina cu opt bani
Plăcinte în flăcări 15 ian. • Actualitate Plăcinte în flăcări Incendiu la patiseria de pe strada Universității din municipiul Suceava. În noaptea de vineri spre sâmbătă, aproape de miezul nopții, pompierii au fost alertați de izbucnirea unui incendiu în incinta patiseriei aparținând societății Test Prima SRL, focul izbucnind din camera… 15 ian. • Actualitate Plăcinte în flăcări
Cea mai mare policlinică privată din România se deschide la Suceava Cea mai mare policlinică privată din România se deschide la Suceava 13 ian. • Actualitate Cea mai mare policlinică privată din România se deschide la Suceava 13 ian. • Actualitate Cea mai mare policlinică privată din România se deschide la Suceava
Flutur: „Trebuie să trecem de la politica de hau-hau la cea de know-how” 13 ian. • Actualitate Flutur: „Trebuie să trecem de la politica de hau-hau la cea de know-how” Conducerea Partidului Liberal Democrat sugerează conducerii PNL, dar și a Guvernului, să renunțe la politica de „hau-hau” pe care o adoptă și să treacă la „faza de know-how”. Afirmația aparține… 13 ian. • Actualitate Flutur: „Trebuie să trecem de la politica de hau-hau la cea de know-how”