Geoană, la primul miting pentru demiterea lui Traian Băsescu 27 apr. • Național Geoană, la primul miting pentru demiterea lui Traian Băsescu Partidul Social Democrat va organiza, astăzi, la Craiova, primul miting pentru demiterea lui Traian Băsescu, la manifestație, care va fi organizată la Casa Studenților și la care va fi prezent și Mircea Geoană, fiind așteptate… 27 apr. • Național Geoană, la primul miting pentru demiterea lui Traian Băsescu
Capela de la Spitalul vechi va fi inclusă în proiectul noului Spital Județean 27 apr. • Actualitate Capela de la Spitalul vechi va fi inclusă în proiectul noului Spital Județean – Arhitectul noului Spital Județean Suceava va include bisericuța cu altarul, fără extinderile exterioare, în proiectul clădirii ce se va ridica pe o suprafață de 4 hectare Capela „Sfântul Nicolae”,… 27 apr. • Actualitate Capela de la Spitalul vechi va fi inclusă în proiectul noului Spital Județean
Văcăroiu s-a autosuspendat din PSD pe durata interimatului 27 apr. • Național Văcăroiu s-a autosuspendat din PSD pe durata interimatului Liderul PSD Mircea Geoană a anunțat, ieri, în cadrul unei dezbateri, că președintele interimar, Nicolae Văcăroiu, a transmis, în zilei, o cerere de autosuspendare din PSD pe perioada interimatului său în funcția de șef al… 27 apr. • Național Văcăroiu s-a autosuspendat din PSD pe durata interimatului
Prima ediție a Festivalului de Teatru “Bucovina” și-a desemnat câștigătorii 27 apr. • Actualitate Prima ediție a Festivalului de Teatru “Bucovina” și-a desemnat câștigătorii Prima ediție a Festivalului de Teatru „Bucovina” și-a desemnat câștigătorii. Cei mai buni concurenți înscriși în concurs, pentru proba de interpretare individuală, s-au dovedit a fi Alexandru Teodoriuc și Andrei… 27 apr. • Actualitate Prima ediție a Festivalului de Teatru “Bucovina” și-a desemnat câștigătorii
Decontări fictive de aproape un miliard de lei vechi la Direcția Silvică Suceava 27 apr. • Actualitate Decontări fictive de aproape un miliard de lei vechi la Direcția Silvică Suceava – Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au trimis miercuri în judecată patru ingineri constructori acuzați că au înșelat Direcția Silvică Suceava – Cei patru, susțin anchetatorii, și-au tras… 27 apr. • Actualitate Decontări fictive de aproape un miliard de lei vechi la Direcția Silvică Suceava
Investiții de 2 milioane de euro pentru cartierul Tinereții 27 apr. • Actualitate Investiții de 2 milioane de euro pentru cartierul Tinereții Pentru ca locuitorii cartierului Tinereții, care se construiește acum la ieșirea din Burdujeni – pe Dealul Teodoreni, să beneficieze de drumuri și servicii de apă potabilă și canalizare, sunt necesare aproximativ 2 milioane de euro.… 27 apr. • Actualitate Investiții de 2 milioane de euro pentru cartierul Tinereții
Șeful romilor din județ, la volanul unei mașini furate din Italia 27 apr. • Actualitate Șeful romilor din județ, la volanul unei mașini furate din Italia – Virgil Pohoață a rămas fără una dintre mașinile sale, un Mitsubishi Pajero cumpărat nu de mult, după ce polițiștii au descoperit că mașina fusese furată din Italia și era… 27 apr. • Actualitate Șeful romilor din județ, la volanul unei mașini furate din Italia
Patrimoniul Național Arheologic al Bucovinei, în atenția specialiștilor 27 apr. • Actualitate Patrimoniul Național Arheologic al Bucovinei, în atenția specialiștilor Directorul general adjunct al Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava, dr. Mugur Andronic, a obținut finanțare, prin competiția deschisă de Administrația Fondului Cultural Național, pentru proiectul intitulat „Patrimoniul Național Arheologic al… 27 apr. • Actualitate Patrimoniul Național Arheologic al Bucovinei, în atenția specialiștilor
Fabrica de sticlă, prădată de unul dintre șefii de echipă 27 apr. • Actualitate Fabrica de sticlă, prădată de unul dintre șefii de echipă Un bărbat în vârstă de 35 de ani, șef de echipă în cadrul fabricii de sticlă din municipiul Suceava, a fost prins de jandarmi în plină noapte cu bunuri furate de la societatea la care… 27 apr. • Actualitate Fabrica de sticlă, prădată de unul dintre șefii de echipă
Dialog ilustrat între două culturi 27 apr. • Actualitate Dialog ilustrat între două culturi La Muzeul de Științele Naturii din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava se deschide astăzi, la ora 16:00, expoziția cu genericul „Istoria a două culturi: Mănăstiri ortodoxe și din Flandra”. Expoziția, realizată în două exemplare care… 27 apr. • Actualitate Dialog ilustrat între două culturi
Angajați mutați disciplinar în urma scandalului salariilor de merit Angajați mutați disciplinar în urma scandalului salariilor de merit 27 apr. • Actualitate Angajați mutați disciplinar în urma scandalului salariilor de merit 27 apr. • Actualitate Angajați mutați disciplinar în urma scandalului salariilor de merit
Tezele cu subiect unic vor începe la ora 12 27 apr. • Actualitate Tezele cu subiect unic vor începe la ora 12 Ministerul Educației și Cercetării a stabilit că elevii vor susține tezele cu subiect unic în zilele 4 și 17 mai, cu începere de la orele 12. Acțiunea de preluare a subiectelor de pe website va… 27 apr. • Actualitate Tezele cu subiect unic vor începe la ora 12
Președintele ARSIS Suceava, trimis în judecată de DNA 27 apr. • Actualitate Președintele ARSIS Suceava, trimis în judecată de DNA – Florin Mihai Stan, de 29 de ani, este acuzat de comiterea mai multor fapte de corupție, prin care a prejudiciat bugetul fondurilor europene cu peste 50.000 de euro Fonduri europene băgate în propriile buzunare.… 27 apr. • Actualitate Președintele ARSIS Suceava, trimis în judecată de DNA
Un spectacol cromatic rafinat și modern Un spectacol cromatic rafinat și modern 27 apr. • Actualitate Un spectacol cromatic rafinat și modern 27 apr. • Actualitate Un spectacol cromatic rafinat și modern
Ciobanii cu stâne înregistrate pot să vândă caș restaurantelor Ciobanii cu stâne înregistrate pot să vândă caș restaurantelor 27 apr. • Actualitate Ciobanii cu stâne înregistrate pot să vândă caș restaurantelor 27 apr. • Actualitate Ciobanii cu stâne înregistrate pot să vândă caș restaurantelor
Un deținut sucevean o vrea în celula sa pe Elena Udrea Un deținut sucevean o vrea în celula sa pe Elena Udrea 26 apr. • Actualitate Un deținut sucevean o vrea în celula sa pe Elena Udrea 26 apr. • Actualitate Un deținut sucevean o vrea în celula sa pe Elena Udrea
Sexagenar omorât de propriul fiu 26 apr. • Actualitate Sexagenar omorât de propriul fiu Bărbatul în vârstă de 65 de ani, din Pîrteștii de Jos, ajuns în stare gravă la „Urgențele” Spitalului Județean în urmă cu circa două săptămâni, după ce, susțin polițiștii, a fost lovit în cap cu un topor chiar de către… 26 apr. • Actualitate Sexagenar omorât de propriul fiu
PD și PLD – campanie comună pentru referendum 26 apr. • Național PD și PLD – campanie comună pentru referendum PD și PLD au convenit, la întâlnirea de ieri, de la sediul de campanie al președintelui suspendat Traian Băsescu, să aibă o campanie comună pentru referendumul privind demiterea șefului statului. „Echipele de campanie ale PD… 26 apr. • Național PD și PLD – campanie comună pentru referendum
Bucătăreasă cu salariu de merit pentru o perioadă în care nu a fost în țară 26 apr. • Actualitate Bucătăreasă cu salariu de merit pentru o perioadă în care nu a fost în țară – Persoana cu pricina, pe nume Cristina Văcărașu, s-a ales cu salariu de merit pentru anul acesta în contul activității deosebite derulate anul trecut, chiar dacă în 2006, mai bine… 26 apr. • Actualitate Bucătăreasă cu salariu de merit pentru o perioadă în care nu a fost în țară
Zarojanu: „PD este un partid titirez” 26 apr. • Actualitate Zarojanu: „PD este un partid titirez” Președintele interimar al Organizației Municipale PNL Suceava, Angela Zarojanu, a declarat , în cursul zilei de ieri, că în municipiul reședință de județ, Partidul Democrat poate fi asemănat cu un titirez. Zarojanu consideră că în… 26 apr. • Actualitate Zarojanu: „PD este un partid titirez”
Prețurile la gaze și energie electrică vor scădea în acest an 26 apr. • Național Prețurile la gaze și energie electrică vor scădea în acest an Prețurile la gaze și energie electrică vor scădea în acest an, în termeni reali, cu 2-3%, respectiv 0,2-0,3%, a declarat, ieri, ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian. „Unul dintre elementele… 26 apr. • Național Prețurile la gaze și energie electrică vor scădea în acest an
Șefii Poliției vor fotografii și imagini video cu polițiștii care călcă pe bec Șefii Poliției vor fotografii și imagini video cu polițiștii care călcă pe bec 26 apr. • Actualitate Șefii Poliției vor fotografii și imagini video cu polițiștii care călcă pe bec 26 apr. • Actualitate Șefii Poliției vor fotografii și imagini video cu polițiștii care călcă pe bec
Patru elevi din Fălticeni, autorii a 11 furturi din auto 26 apr. • Actualitate Patru elevi din Fălticeni, autorii a 11 furturi din auto Patru elevi din Fălticeni sunt acuzați de polițiștii din localitate de comiterea a nu mai puțin de 11 furturi din autoturisme. În urmă cu două zile, judiciariștii fălticeneni i-au identificat pe autorii spargerilor de mașini… 26 apr. • Actualitate Patru elevi din Fălticeni, autorii a 11 furturi din auto
Multiplicarea variantei de subiecte pentru teze, realizată fără disfuncționalități 26 apr. • Național Multiplicarea variantei de subiecte pentru teze, realizată fără disfuncționalități Ministerul Educației a informat că legătura cu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Învățământul Preuniversitar (CNCEIP), comunicarea parolei și preluarea variantei de subiecte au fost realizate de către toate… 26 apr. • Național Multiplicarea variantei de subiecte pentru teze, realizată fără disfuncționalități
PD Suceava lansează campania „Adevărul despre suspendarea președintelui Băsescu” PD Suceava lansează campania „Adevărul despre suspendarea președintelui Băsescu” 26 apr. • Actualitate PD Suceava lansează campania „Adevărul despre suspendarea președintelui Băsescu” 26 apr. • Actualitate PD Suceava lansează campania „Adevărul despre suspendarea președintelui Băsescu”
PSD și-a stabilit echipa de campanie pentru referendumul din 19 mai 2007 26 apr. • Actualitate PSD și-a stabilit echipa de campanie pentru referendumul din 19 mai 2007 Social -democrații suceveni au început pregătirile pentru campania premergătoare referendumului, organizat în data de 19 mai 2007, pentru demiterea președintelui suspendat al României, Traian Băsescu. Președintele Organizației Județene Suceava a… 26 apr. • Actualitate PSD și-a stabilit echipa de campanie pentru referendumul din 19 mai 2007
Termen de punere în circulație a pașapoartelor electronice, prelungit 26 apr. • Național Termen de punere în circulație a pașapoartelor electronice, prelungit Termenul de punere în circulație a pașapoartelor electronice a fost prelungit din nou, cu încă patru luni, până la 1 ianuarie 2008, măsură justificată de Guvern prin necesitatea respectării legislației… 26 apr. • Național Termen de punere în circulație a pașapoartelor electronice, prelungit
Sancțiuni pentru cadrele ce trimit nejustificat bolnavii să cumpere medicamente 26 apr. • Actualitate Sancțiuni pentru cadrele ce trimit nejustificat bolnavii să cumpere medicamente Cadrele sanitare de la Spitalul Județean care vor trimite pacienți sau aparținători ai acestora să cumpere din farmacii medicamente care există în magazia unității vor fi sancționate administrativ. Așa a… 26 apr. • Actualitate Sancțiuni pentru cadrele ce trimit nejustificat bolnavii să cumpere medicamente
Licitația pentru mansardarea blocurilor ANL se va desfășura în mai 26 apr. • Actualitate Licitația pentru mansardarea blocurilor ANL se va desfășura în mai Licitația pentru desemnarea firmei de construcții care va contracta lucrările de mansardare a celor șase blocuri ANL din cartierul Privighetorii se va desfășura în cel mult trei săptămâni. Potrivit viceprimarului… 26 apr. • Actualitate Licitația pentru mansardarea blocurilor ANL se va desfășura în mai
Modernizarea Bazarului, singura soluție Modernizarea Bazarului, singura soluție 26 apr. • Actualitate Modernizarea Bazarului, singura soluție 26 apr. • Actualitate Modernizarea Bazarului, singura soluție
Primăriile de la țară, invitate să depună cereri pentru subvenționarea pășunilor 26 apr. • Actualitate Primăriile de la țară, invitate să depună cereri pentru subvenționarea pășunilor Reprezentanții Consiliilor Locale din cadrul primăriilor care au în proprietate suprafețe de pășuni sunt așteptați la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Suceava pentru… 26 apr. • Actualitate Primăriile de la țară, invitate să depună cereri pentru subvenționarea pășunilor
Proiectil neexplodat adus la școală de un elev 26 apr. • Actualitate Proiectil neexplodat adus la școală de un elev O profesoară de la școala generală din satul Brodina de Sus a alertat Poliția, după ce unul dintre elevii ei a venit la ore cu un proiectul neexplodat, găsit pe raza localității. Totul s-a petrecut… 26 apr. • Actualitate Proiectil neexplodat adus la școală de un elev
Două accidente rutiere, în interval de câteva ore, pe același bulevard 26 apr. • Actualitate Două accidente rutiere, în interval de câteva ore, pe același bulevard Bulevardul George Enescu din municipiul Suceava fost marți „gazda” a două accidente rutiere, totul petrecându-se la interval de patru ore. În ambele cazuri victime au fost pietonii, luați pe sus… 26 apr. • Actualitate Două accidente rutiere, în interval de câteva ore, pe același bulevard
Mihai Sandu Capră îl acuză pe deputatul Romică Andreica că își arogă merite pe care nu le are Mihai Sandu Capră îl acuză pe deputatul Romică Andreica că își arogă merite pe care nu le are 26 apr. • Actualitate Mihai Sandu Capră îl acuză pe deputatul Romică Andreica că își arogă merite pe care nu le are 26 apr. • Actualitate Mihai Sandu Capră îl acuză pe deputatul Romică Andreica că își arogă merite pe care nu le are
CJ Suceava va plăti mai mulți bani pentru chiria centrelor de la Costâna și Pojorâta 26 apr. • Actualitate CJ Suceava va plăti mai mulți bani pentru chiria centrelor de la Costâna și Pojorâta Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Stela Acatrinei, a anunțat că administrația județeană va fi nevoită să plătească chirii mai mari pentru spațiile revendicate de foștii proprietari, dar care sunt folosite de… 26 apr. • Actualitate CJ Suceava va plăti mai mulți bani pentru chiria centrelor de la Costâna și Pojorâta
PD și PSD votează împreună împotriva amplasării de terase în centrul „capitalei” de județ 26 apr. • Actualitate PD și PSD votează împreună împotriva amplasării de terase în centrul „capitalei” de județ – Președintele PD Suceava susține că zona centrală ar trebui să rămână loc de promenadă pentru populație, iar omologul său de la PSD, Virginel Iordache,… 26 apr. • Actualitate PD și PSD votează împreună împotriva amplasării de terase în centrul „capitalei” de județ
Doi deținuți suceveni au devenit actori de teatru Doi deținuți suceveni au devenit actori de teatru 26 apr. • Actualitate Doi deținuți suceveni au devenit actori de teatru 26 apr. • Actualitate Doi deținuți suceveni au devenit actori de teatru
Tânărul bătut de polițiști, pus la colț și de Primăria din Dumbrăveni 26 apr. • Actualitate Tânărul bătut de polițiști, pus la colț și de Primăria din Dumbrăveni – Bogdan Faraon, tânărul care susține că a fost bătut două ore de polițiști, este „încolțit” de primarul, viceprimarul și secretarul comunei Dumbrăveni, dar și de trei dintre consilierii locali… 26 apr. • Actualitate Tânărul bătut de polițiști, pus la colț și de Primăria din Dumbrăveni
Iulia Andrieș sau „nerostitul” cu luciu de smalț de ceramică Iulia Andrieș sau „nerostitul” cu luciu de smalț de ceramică 26 apr. • Actualitate Iulia Andrieș sau „nerostitul” cu luciu de smalț de ceramică 26 apr. • Actualitate Iulia Andrieș sau „nerostitul” cu luciu de smalț de ceramică
Trotuarele din centrul Sucevei, pavate până la sfârșitul lunii mai 26 apr. • Actualitate Trotuarele din centrul Sucevei, pavate până la sfârșitul lunii mai Aspectul sumbru al trotuarelor din centrul municipiului Suceava se va schimba până la sfârșitul lunii mai. Primăria promite că lucrările de reabilitare cu pavele a trotuarelor de pe bulevardele 1… 26 apr. • Actualitate Trotuarele din centrul Sucevei, pavate până la sfârșitul lunii mai
60% dintre școlile din județ sunt conectate la Internet 26 apr. • Actualitate 60% dintre școlile din județ sunt conectate la Internet Mai mult de jumătate dintre școlile cu personalitate juridică din județul Suceava sunt conectate la Internet. Potrivit unei situații prezentate în cadrul unei conferințe de presă de către inspectorul școlar general Petru Carcalete, toate școlile… 26 apr. • Actualitate 60% dintre școlile din județ sunt conectate la Internet
Tabăra Bucșoaia, lăsată de izbeliște 26 apr. • Actualitate Tabăra Bucșoaia, lăsată de izbeliște – Cea mai mare tabără de agrement din țară nu a mai primit de ani de zile bani pentru investiții – Singurele fonduri alocate pentru Tabăra Bucșoaia sunt cele de la buget, care se folosesc… 26 apr. • Actualitate Tabăra Bucșoaia, lăsată de izbeliște
Anghel-Vasile Siminiuc, un artist care se afirmă cu dezinvoltură Anghel-Vasile Siminiuc, un artist care se afirmă cu dezinvoltură 26 apr. • Actualitate Anghel-Vasile Siminiuc, un artist care se afirmă cu dezinvoltură 26 apr. • Actualitate Anghel-Vasile Siminiuc, un artist care se afirmă cu dezinvoltură
PLD susține că Parlamentul încalcă Constituția României 26 apr. • Actualitate PLD susține că Parlamentul încalcă Constituția României Liberal democrații au acuzat faptul că noua coaliție formată la nivelul Parlamentului, formată din reprezentanții PNL, PSD, PRM și PC a început să adopte legi care încalcă prevederile Constituției României. Președintele interimar al PLD Suceava,… 26 apr. • Actualitate PLD susține că Parlamentul încalcă Constituția României
Cooperare transfrontalieră în domeniul programelor de sănătate mintală 26 apr. • Actualitate Cooperare transfrontalieră în domeniul programelor de sănătate mintală Asistenți medicali din județul Suceava și din Ucraina vor fi zilele acestea instruiți la Câmpulung Moldovenesc asupra metodelor și tehnicilor de terapie ocupațională în cazul pacienților cu dizabilități psihice. Trainingul… 26 apr. • Actualitate Cooperare transfrontalieră în domeniul programelor de sănătate mintală
Sucevenii vor plăti mai mult, deși scade procentul de facturare la canalizare 26 apr. • Actualitate Sucevenii vor plăti mai mult, deși scade procentul de facturare la canalizare – Consiliul Local Suceava ar putea aproba astăzi scăderea procentului de facturare pentru canalizare de la 100%, la 90% – Paradoxal, sucevenii vor plăti mai mult pentru apa folosită și… 26 apr. • Actualitate Sucevenii vor plăti mai mult, deși scade procentul de facturare la canalizare
O casă nelocuită s-a transformat în scrum 26 apr. • Actualitate O casă nelocuită s-a transformat în scrum Ieri dimineață un incendiu deosebit de violent a reușit să distrugă o gospodărie din localitatea Ulma. Focul de la gospodăria lui Vasile T. a fost declanșat de un scurt circuit la instalația electrică și a… 26 apr. • Actualitate O casă nelocuită s-a transformat în scrum
Vot în favoarea despăgubirii celor care au depus bani la CEC pentru Dacii 26 apr. • Actualitate Vot în favoarea despăgubirii celor care au depus bani la CEC pentru Dacii Persoanele fizice care au depus bani la CEC înainte de 1989 pentru achiziționarea de autoturisme Dacia vor fi despăgubite în curând. Propunerea legislativă privind acordarea de despăgubiri făcută de guvern… 26 apr. • Actualitate Vot în favoarea despăgubirii celor care au depus bani la CEC pentru Dacii