Vosganian

Prețurile la gaze și energie electrică vor scădea în acest an

Prețurile la gaze și energie electrică vor scădea în acest an, în termeni reali, cu 2-3%, respectiv 0,2-0,3%, a declarat, ieri, ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian.
„Unul dintre elementele cele mai critice ale tranziției, prețurile administrate, începe să se elimine”, a spus Vosganian, la simpozionul organizat de Banca Națională a României pentru aniversarea a 140 de ani de la apariția leului.
Vosganian a afirmat la începutul lunii martie că prețul actual al gazelor naturale va fi menținut până la sfârșitul anului, iar în eventualitatea în care va exista totuși o creștere a prețurilor, avansul va fi de cel mult 2%.
Anterior, ministrul indicase că avansul prețurilor gazelor naturale la consumatorul final ar putea ajunge până la 8% în acest an, dar ar putea fi limitat la 5-6%, aproape de nivelul prognozat al inflației de 3-5%.
Prețul energiei electrice pentru populație a crescut la 1 aprilie în medie cu 3,95%, întrucât producția s-a bazat în ultima parte din 2006 pe gaze, determinând majorarea costurilor, estimările privind majorarea facturii lunare la consumatorii din cea mai numeroasă categorie sunt de 1,2-1,5 lei.

Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Florin Pușcașu îl cere lui Ilie Bolojan să anunțe dacă lasă noului Guvern vreo soluție pentru reducerea prețului energiei

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță investiții de peste 36 de milioane de lei în comună, cu alocări substanțiale pentru drumuri și utilități publice

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan să spună dacă are soluții pentru ca românii să plătească mai puțin costul energiei