Actualitate


PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului pe tema alocării banilor către primării

Și-a scos Dacia răsturnată din șanț și a demarat în trombă de frica polițiștilor

PNL Suceava condamnă politicienii din opoziție care rămân la nivelul de „Ghiță contra”

Președintele PNL Suceava îi cere lui Ropotă să nu facă declarații belicoase în presă

Directorul DPF Rădăuți, comisar șef Ion Pop – „Polițistul de frontieră al anului”

„Legea lustrației nu va fi votată, deoarece în componența parlamentului se regăsesc persoane care fac obiectul acestei legi”

Primăria va investi în modernizarea singurului ștrand din municipiul Suceava

Constructorii din județ, învățați cum să lupte cu concurența din străinătate

„A te opune realizării proiectului „Inima Bucovinei”, echivalează cu a te opune dezvoltării județului Suceava”

Suceava, printre primele cinci județe din țară care va avea o groapă ecologică

Agricultorii vor primi fondurile pentru înființarea culturilor de toamnă până la 30 septembrie

UDMR l-a desemnat pe Iuliu Winkler pentru funcția de ministru al Comunicațiilor

Primăriile din județul Suceava sunt într-o criză financiară reală

Cadavrul unui bărbat, găsit într-un canal din apropierea Mănăstirii Râșca