Național


Geoană: Promisiunea de reformare a clasei politice prezentată de Băsescu în 2004, o imensă minciună

Boc cere ca vaccinul AH1N1 pentru copii să nu fie cumpărat dacă producătorul nu își asumă efectul

Băsescu: PSD, PNL, UDMR au vrut să accept un premier, cu imagine bună, care să anuleze referendumul

AMOFM: Aproape 24.000 de șomeri în octombrie, în Capitală, rata șomajului a ajuns la 2,1%

Corlățean:În campania de populism deșănțat,Băsescu își însușește meritele adoptării Legii cetățeniei

AMP: Băsescu, Geoană, Antonescu și Oprescu – cei mai mediatizați candidați la Președinția României

Oprescu:Românii sunt dezamăgiți și cred că stând în casă pedepsesc politicul, dar se pedepsesc pe ei

Civilii din MApN au câte patru zile fără plată în noiembrie și decembrie, iar militarii – câte șase

Mai mult de 50% dintre părinți, de acord să-și vaccineze fetele împotriva cancerului de col uterin

Băsescu cere Parlamentului reexaminarea legii privind combaterea traficului de persoane

Boc: Zilele de concediu neplătit vor fi stabilite de conducerea instituțiilor împreună cu angajații

Senatul va aplica în noiembrie și decembrie legea privind cele zece zile de concediu fără plată

Guvernul adoptă săptămâna viitoare hotărârile de restructurare a agențiilor, cu reduceri de personal

Comisia juridică din Senat a dat aviz favorabil Legii privind organizarea Guvernului

BCR: Circa 23.000 de firme vor intra în insolvență în 2009, foarte puține se restructurează

România va solicita CE să accepte majorarea accizei cu diferența de curs, fără creșterea cotei

Curtea de Conturi a UE: România, „ineficace” în 2008 la controlul subvențiilor pentru agricultură

Băncile preferă să renegocieze creditele neperformante, executarea ipotecilor le-ar aduce pierderi

Băsescu: Antonescu vrea să fie președinte dar are o problemă de cunoaștere a instituțiilor, a CSM

Anastase îi cere lui Geoană să-și întrerupă concediul pentru a convoca Birourile permanente

Băsescu: Nu mi-am propus să dizolv Parlamentul după alegeri, voi încerca să formez o nouă majoritate

Sindicaliștii din energie vor protesta în fiecare miercuri la sediile mai multor instituții

Geoană susține că va încerca să convingă FMI, BM și CE că România nu este un caz pierdut

România ar putea avea al 4-lea pilon de pensii pentru protejarea casnicelor și muncitorilor la negru