Actorul Sebastian Papaiani, internat de urgență pe secția de neurologie de la Spitalul Universitar

Actorul Sebastian Papaiani a fost internat de urgență, zilele trecute, pe secția de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgență București, a confirmat purtătorul de cuvânt al spitalului, Leonard Grecescu, pentru MEDIAFAX, întrucât a suferit un atac cerebral.Actorul Sebastian Papaiani este în prezent internat la Spitalul Universitar de Urgență din București, pe secția de Neurologie, a confirmat purtătorul de cuvânt al spitalului, Leonard Grecescu. Potrivit acestuia, actorul a fost internat de urgență în urma unui atac cerebral.Actorul Sebastian Papaiani (născut în 1936) a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

Recomandări

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Încă 5 secții ale spitalului din Suceava au devenit clinice: ORL, Boli infecțioase, Dermatovenerologie, Interne și Neurologie

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Avalanșă de pacienți la Urgențele spitalului din Suceava: în ultimele zile, la UPU s-a prezentat câte un pacient la fiecare 5 minute