Polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice Suceava au desfășurat joi o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale privind drepturile de proprietate intelectuală.Astfel, au fost constatate 2 infracțiuni economice și aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 25.600 lei.Au fost de asemenea confiscate bunuri în valoare de 1.400 lei, constând în produse textile, industriale și alcool și mai multe articole de îmbrăcăminte, în valoare de aproximativ 240 lei, au fost ridicate în vederea expertizării.În cadrul acțiunii a fost depistată o femeie de 26 ani, din județul Galați, care oferea spre comercializare în incinta unui bazar din municipiul Suceava articole de îmbrăcăminte purtând denumirea unor mărci înregistrate, fără a deține certificate de calitate sau conformitate, existând suspiciuni că produsele ar fi contrafăcute. Bunurile au fost ridicate în vederea expertizării de către titularii de mărci, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „punere în circulație de produse purtând mărci înregistrate fără acordul titularului mărcii”, ce va fi soluționat procedural, se precizează în comunicatul poliției.





