De Ziua Națională

Acțiune organizată de polițiștii de la Prevenire la Shopping City Suceava

Acțiunea organizată de polițiștii de la Prevenire la Shopping City Suceava

Cu ocazia Zilei Naționale a României, polițiștii Compartimentului de analiză și prevenire a criminalității au organizat la Shopping City Suceava o acțiune pentru tineri, prin care și-au propus, în parteneriat cu Club Bucovina Dance, să promoveze dansul și creația artistică, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al poliției județene, subcomisarul Ionuț Epureanu.
Acesta a declarat că la acțiune au participat sute de persoane, majoritatea tineri cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani.
„Polițiștii au organizat și o activitate concurs, cinci echipe de adolescenți având ca sarcină desfășurarea unor ateliere de lucru tematice care să surprindă factori de risc în dezvoltarea lor și să promoveze recomandări cu caracter preventiv. Printre pericolele identificate de tineri s-au numărat: alcoolul, violența, lipsa comunicării, nerespectarea normelor rutiere”, a afirmat subcomisarul Epureanu.
Tot cu ocazia acțiunii, în incinta Shopping City Suceava a fost adusă și o autospecială de poliție cu tehnica din dotare, fiind susținut și un workshop de siguranță rutieră împreună cu reprezentantul unei școli de șoferi.
„În total, peste 250 de copii au dansat, au realizat planșe desenate, au creat scene de rol – totul sub deviza «Uniți Împotriva Violenței!»”, a completat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Acțiunea organizată de polițiștii de la Prevenire la Shopping City Suceava
Acțiunea organizată de polițiștii de la Prevenire la Shopping City Suceava
Acțiunea organizată de polițiștii de la Prevenire la Shopping City Suceava
Acțiunea organizată de polițiștii de la Prevenire la Shopping City Suceava
Acțiunea organizată de polițiștii de la Prevenire la Shopping City Suceava
Acțiunea organizată de polițiștii de la Prevenire la Shopping City Suceava

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei