Acțiune de creștere a siguranței în mediul rural, desfășurată de polițiști

Acțiune de creștere a siguranței în mediul rural, desfășurată de polițiști
Acțiune de creștere a siguranței în mediul rural, desfășurată de polițiști

În perioada 23 – 25 iunie, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a desfășurat o amplă acțiune, cu precădere în mediul rural, pentru identificarea celor care desfășoară activități de comerț ambulant, pentru sancționarea celor care nu respectă prevederile legale în domeniu dar și pentru responsabilizarea cetățenilor, în special a persoanelor vârstnice cu risc de victimizare crescut.Peste 220 de polițiști de ordine publică, polițiști rutieri, dar și polițiști judiciariști au acționat în zonele adiacente drumurilor naționale din Suceava, care fac legătura cu celelalte județe învecinate dar și în interiorul localităților rurale. În cadrul acțiunii au fost constatate 22 de infracțiuni, 2 autori fiind prinși în flagrant. Au fost aplicate 127 de sancțiuni contravenționale la Lg. 12/1990 privind actele de comerț, Lg. 61/1990 privind ordinea și liniștea publică, Lg. 333/2003 privind paza și siguranța obiectivelor, OUG 195/2002 privind siguranța rutieră și alte acte normative, în valoare totală de peste 53.000 lei.Polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Bulgaria, care circula pe DJ 175, pe raza satului Braniștea din comuna Fundu Moldovei. Autoturismul în cauză era condus de un bărbat de 40 ani, din municipiul Suceava, prezentând pe partea din spate un număr confecționat pe carton și scris cu carioca.La controlul autoturismului au fost identificate mai multe seturi de lenjerii de pat și plăpumi, fiecare ambalate individual, care erau oferite spre vânzare de către o femeie de 29 ani, din municipiul Suceava. Pentru marfa în cauză nu s-au putut prezenta documente legale de proveniență.Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 375 lei, reținându-se certificatul de înmatriculare și s-a dispus confiscare numărului. Femeia a fost sancționată cu amendă de 1.500 lei și s-a dispus confiscarea bunurilor.La data de 23 iunie, în jurul orei 19:35, polițiștii Secției de Poliție Rurală 7 Mălini au identificat un vehicul înmatriculat în Italia, utilizat pentru vânzare ambulantă de mărfuri și care făcea obiectul unei semnalări SIRENE, fiind sustras în data de 20 iunie 2016 din Italia. În urma verificărilor efectuate autoturismul a fost identificat pe raza comunei Cornu Luncii, sat Sasca Nouă. Acesta a fost ridicat și indisponibilizat la sediul Poliției municipiului Fălticeni. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „tăinuire” față de bărbatul la care a fost identificat.În paralel cu acțiunile operative, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava au desfășurat acțiuni de informare și responsabilizare a cetățenilor, fiind purtate discuții cu persoanele vârstnice și distribuite peste 1000 materiale preventive realizate în cadrul campaniei „Neglijența – Invitație deschisă la furt”.Polițiștii reamintesc faptul că un mod de operare distinct îl reprezintă vânzarea unor diferite obiecte de uz casnic direct la domiciliu sau oferta de a efectuat anumite lucrări gospodărești. Toate acestea sunt doar pretexte folosite de persoane necunoscute pentru a intra în locuința victimei, iar în momente de neatenție sunt sustrase bunuri și valori din casă. De aceea recomandăm cetățenilor să nu dea curs unor astfel de oferte care de cele mai multe ori sunt la prețuri mari și calitate mică. „De asemenea nu lăsați să intre în locuința dumneavoastră persoane necunoscute, ce se recomandă a fi de la diverse firme de publicitate, de la societățile de gaz, energie electrică fără a vă prezenta documente avizate ce le fac identificabile. Tuturor celor care au de făcut diverse reparații în gospodărie, le recomandăm să angajeze firme autorizate și să nu se încreadă în prețul mic oferit de aceste persoane”, se precizează în comunicatul poliției.

Acțiune de creștere a siguranței în mediul rural, desfășurată de polițiști
Acțiune de creștere a siguranței în mediul rural, desfășurată de polițiști
Acțiune de creștere a siguranței în mediul rural, desfășurată de polițiști
Acțiune de creștere a siguranței în mediul rural, desfășurată de polițiști
Acțiune de creștere a siguranței în mediul rural, desfășurată de polițiști
Acțiune de creștere a siguranței în mediul rural, desfășurată de polițiști

Recomandări

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis