Primarul Sucevei, Ion Lungu, se va afla joi, 2 februarie, la Piatra Neamț, acolo unde are o întâlnire foarte importantă cu primarii municipiilor reședință de județ din zona de Nord-Est a țării. Cea mai importantă miză a acestor discuții este dotarea transportului public din Suceava cu 40 de autobuze noi, electrice sau cu motor hibrid.
„Discuțiile se poartă pe axa urbană 4, unde toți avem sume alocate, dar este necesară o negociere, să ne punem de acord, să nu depunem toți proiecte pe aceeași direcție. Trebuie să ne promovăm proiectele prioritare, dar să respectăm repartizările între axe”, a spus Ion Lungu.
Edilul sucevean a explicat care este rostul acestor negocieri, dând exemplul proiectului pe care va insista să îl promoveze acum Suceava:
„Sper să ne putem înțelege, mai ales că este un proiect la care eu țin foarte mult, cel de achiziționare a 40 de autobuze electrice. Noi l-am depus primii, dar am văzut că mai toate primăriile vor acum același lucru. Suntem prinși în strategia cadru, avem și memorandumul semnat la Lisabona, pentru transportul electric, sper să conving colegii din celelalte orașe ca Suceava să aibă prioritate la promovarea proiectului de transport electric”.
Din cele 39,1 milioane de euro care sunt alocate Sucevei din fondurile europene puse la dispoziție pe axa 4, 20 de milioane de euro ar fi costul aproximativ al celor 40 de autobuze electrice cu care se dorește a fi înnoită flota auto al TPL.
Între primari
Achiziția celor 40 de autobuze electrice pentru Suceava, negociată azi la Piatra Neamț






