Neatenție și viteză

Accident violent, cu trei mașini implicate, după un viraj neglijent la stânga

Accidentul de la Plopeni
Accidentul de la Plopeni

Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier violent care s-a produs duminică seară la Plopeni-Salcea, doi dintre șoferii implicați ajunând la spital.
Accidentul a avut loc în jurul orei 19.00, iar din ancheta preliminară a polițiștilor a rezultat că o șoferiță în vârstă de 57 de ani, localnică, la volanul unui autoturism VW Tiguan, cu care rula pe drumul național 29 Suceava – Botoșani, pe direcția de la Suceava spre Salcea, a efectuat un viraj la stânga pentru a intra pe podețul unui imobil, fără a acorda prioritate de trecere autoturismului Audi, condus dinspre Dumbrăveni de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Dumbrăveni.
În urma coliziunii violente dintre cele două mașini, mașina șoferiței a fost proiectată și într-un autoturism VW Golf, condus de o tânără în vârstă de 21 de ani, care rula dinspre Suceava.
Șoferița de 57 de ani și șoferul de 22 de ani, cei implicați în primul impact, cel violent, au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean Suceava.
Femeia de 57 de ani a fost diagnosticată preliminar cu un traumatism cranio-cerebral fără pierdere de cunoștință, iar tânărul de 22 de ani cu politraumă ușoară. Ambii urmau să fie investigați suplimentar.
Toți cei trei șoferi implicați în accident au putut sufla în etilotest și nu erau băuți.

Accidentul de la Plopeni
Accidentul de la Plopeni
Accidentul de la Plopeni
Accidentul de la Plopeni

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României