Șase oameni au fost implicați într-un accident rutier produs pe raza comunei Verești, după o depășire imprudentă, pe linia continuă, efectuată de șoferul unui autoturism Dacia Logan inscripționat taxi. S-a întâmplat ieri, în jurul orei 13.30, pe DJ 290, în dreptul intersecției dinspre Verești spre Udești.
Din primele cercetări ale polițiștilor rutieri rezultă că Dan M., în vârstă de 42 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul Daciei Logan taxi, care circula dinspre Corocăiești, a efectuat manevra de depășire a unei coloane de mașini, prin încălcarea liniei continue, moment în care a intrat în coliziune laterală cu un autoturism VW Passat înmatriculat în Italia, condus pe același sens de mers de Adriana P., în vârstă de 31 de ani, din satul Corocăiești, care efectua virajul la stânga pentru a intra pe DJ 208B, spre Udești. În urma impactului, cele două mașini au părăsit carosabilul, prin stânga sensului lor de mers. Autoturismul Dacia Logan s-a izbit în gardul unei case, pe care l-a avariat. În autoturismul condus de femeie erau cinci persoane, membri ai familiei acesteia, inclusiv copii.
Din fericire, consecințele accidentului nu au fost grave, deși anunțul inițial era că sunt șase posibile victime. Personalul medical SMURD deplasat la fațalocului a acordat îngrijiri doar femeii în vârstă de 31 de ani. Aceasta este însărcinatăși a suferit un atac de panică, ajungând la Spitalul Județean Suceava, unde s-a constatat că nu are nimic grav. Și doi copii, pasageri în VW, au fost evaluați, însă nu s-au constatat leziuni.
Cei doi conducători auto au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și continuă ancheta.
La Verești
Accident provocat de un taximetrist grăbit, care a depășit pe linie continuă






