Problemă

Accident la intersecția cu strada Aeroportului, al doilea în câteva zile

Al doilea accident care se petrece în același loc, în interval de mai puțin de o săptămână
Al doilea accident care se petrece în același loc, în interval de mai puțin de o săptămână

Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier petrecut vineri, în jurul orei 15.00, la intersecția DN 29 Suceava-Botoșani cu drumul secundar care duce la Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava. În accident au fost implicate șase persoane, însă doar una singură a acuzat leziuni, fiind transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava.
Ce atrage atenția este că vorbim deja de al doilea accident care se petrece în același loc, în interval de mai puțin de o săptămână. Ultimul accident a fost sâmbăta trecută. Atunci au fost implicate două mașini, iar o fată în vârstă de 13 ani a fost rănită.
Creșterea traficului aerian și automat folosirea mult mai intensă a străzii Aeroportului, cu viraj de pe DN 29, duc la risc de accidente.

Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte