Două mașini au intrat în coliziune și au ieșit în decor în urma unui accident rutier petrecut pe DN 29 Suceava-Botoșani, la intersecția cu drumul care duce spre Aeroportul „Ștefan cel Mare”. Accidentul s-a petrecut sâmbăta trecută, în jurul orei 11.30, din cauza unei depășiri imprudente.
Din cercetările preliminare ale polițiștilor rutieri rezultă că un șofer în vârstă de 34 de ani, din comuna Fântânele, aflat la volanul unui Audi A6, se deplasa pe direcția Suceava – Botoșani, iar la intersecția cu strada Aeroportului s-a angajat în depășirea neregulamentară a unui VW Golf, condus în fața sa de o femeie în vârstă de 31 de ani, din Botoșani, care schimba deja direcția de deplasare la stânga, spre aeroport.
În urma impactului, autoturismul marca Audi A6 a fost proiectat într-un stâlp. Ambele mașini au ieșit în decor, pe celălalt sens de mers.
În urma impactului, singura care a acuzat leziuni a fost o fată în vârstă de 13 ani, pasageră în VW-ul condus de mama sa. Aceasta a ajuns la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticată cu o contuzie de genunchi drept, fără probleme deosebite.
Cei doi șoferi au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu erau băuți.






