Accident grav la Salcea

Accident grav la Salcea
Accident grav la Salcea

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a fost rănit grav după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de un stâlp de beton. Accidentul a avut loc sâmbătă, puțin după ora 15.0, pe DN 29, pe raza orașului Salcea.
La fața locului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD C (Terapie Intensivă Mobilă).
În urma accidentului, șoferul a rămas încarcerat între fiarele contorsionate.
Pompierii au luat măsurile specifice în cazul producerii accidentelor rutiere – au balizat zona, au verificat scurgerile de carburanți și lubrifianți și au deconectat bornele de la bateria de acumulatori. Concomitent, au extras victima, cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, după care au predat-o echipajului SMURD.
Șoferul, în vârstă de 54 de ani, era conștient și prezenta multiple traumatisme. După ce a fost stabilizat, a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului județean, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Accident grav la Salcea
Accident grav la Salcea
Accident grav la Salcea
Accident grav la Salcea

Recomandări

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte